Alex este fiul a doi foști canotori campioni
În această perioadă, Alex – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, face, mai mult ca niciodată, naveta între București și Istanbul, oraș de pe malurile Bosforului unde se află spitalul în care este tratat. Conform planului medical gândit de specialiștii turci de la „Amerikan Hastanesi”, tânărul a trecut deja peste două etape de chimioterapie și este în așteptarea celei de-a treia (n.r. – programarea este pentru 28.10).
Alex – fiul soților Ene, doi foști sportivi – caiacista Elena-Georgeta (multiplă campioană națională) și canotorul Florin-Daniel (campion balcanic, multiplu campion național și participant Olimpiadă (1992) și la Mondiale (1993) -, a fost nevoit să schimbe planul medical care prevedea doar controale periodice, de evaluare, cu unul intensiv deoarece oncologii au descoperit în plămânul său stâng un nodul de 19 mm. Formațiune care, din nefericire, s-a dovedit la biopsie a fi una malignă. Cu alte cuvinte, este vorba de un nou focar al cancerului care îl chinuie de 18 ani, boală ce părea a fi ținută sub control judecând după rezultatele ultimelor evaluări.
Focar al cancerului, depistat în plămânul stâng al lui Alex
„Până astă-vară (n.r. – luna iulie), totul mergea bine. Vechile tumori din coloană erau fie distruse, fie erau inactive. Nu mai reprezentau un pericol uriaș pentru Alex. Firește, trebuiau monitorizate constant, dar atât… La un control efectuat din pură întâmplare, pentru că ultimele investigații nu arătau nimic grav, a fost descoperit acest nodul de 19 mm în plămânul stâng al lui Alex. E malign, e un alt focar al cancerului… Nici medicii nu-și explică acest lucru, mai ales că era în plin tratament, la finalul celei de-a patra cure de chimio, iar investigațiile anterioare aveau rezultate bune”, ne-a spus Elena Ene, mama lui Alex.
Prețul șansei la viață pentru Alex: 12 fiole, peste 250.000 de euro
Acum, lucrurile se precipită pentru Alex care a reintrat în vâltoarea luptei cu îngrozitoarea maladie o dată cu descoperirea acelui nodul malign în plămânul său stâng. Oncologii turci văd ca „armă” împotriva acestui nou atac al bolii imunoterapia, procedură în care vor să folosească un medicament nou pe piață, un ser ce este produs în SUA. Estimările inițiale pentru cele 12 fiole cu serul salvator se ridică la peste 250.000 de euro, dar costurile tratamentelor vor putea crește și în funcție de răspunsul organismului lui Alex, dar și de deciziile ulterioare ale specialiștilor care îl tratează pe băiat.
„E o bătălie grea, pe care nu trebuie să o pierdem… Am putea să pierdem întregul război dus cu cancerul în acești 18 ani!”
„Când totul părea că se îndreaptă spre bine, am primit această lovitură năucitoare. Noi facem tot ce este omenește posibil, Alex – bietul de el – îndură chinuri cu eroism… El este eroul meu! Dar fără bani nu putem să facem nimic… Avem o șansă, imunoterapia, și nu vom putea ajunge la ea fără cei peste 250.000 de euro la cât se ridică costurile ei.
Doar cu acești bani, Alex va avea o șansă la viață! De aceea, vă implor să ne fiți alături așa cum ne-ați fost mereu atunci când ne-a fost greu. E o bătălie grea, pe care nu trebuie să o pierdem, pentru că s-ar putea să pierdem tot ce am făcut bun până acum… Adică să pierdem întregul război dus cu cancerul în acești 18 ani. Aș merge până la capătul lumii să-mi salvez copilul!”, este apelul disperat pe care Elena Ene, mama lui Alex, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.
Elisabeta Lipă și canotori medaliați la Olimpiadă, alături de Alex
Strigătul de ajutor al lui Alex – care are nevoie de acești bani până la jumătatea lunii noiembrie -, a avut un prim ecou în marea familie a canotorilor. Primii care i-au întins o mână de ajutor și s-au alăturat campaniei umanitare inițiate de Fundația Ringier România au fost Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și mondială, declarată cea mai bună canotoare a secolului XX, președinta Agenției Naționale pentru Sport (ANS) și doi canotori medaliați la JO din Franța 2024 – Ionela Vrînceanu (argint la dublu rame) și Florin Marian Enache (aur la dublu vâsle).
Într-o întâlnire surpriză organizată pentru Alex de Fundația Ringier România și Agenția Națională pentru Sport (ANS), fosta mare sportivă și medaliații olimpici au lansat mesaje sensibile de încurajare pentru Alex și părinții săi care trec prin momente cumplite, dar au și îndemnat oamenii cu suflet să-l ajute pe băiatul bolnav de cancer să strângă cei peste 250.000 de euro, bani care să îi dea o șanșă la viață.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Cei care doresc să îl ajute pe Alex o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ALEX» sau folosind următoarele conturi ale Fundației Ringier:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – LEI
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO
Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 12 ani la rubrica AJUTĂ COPIII
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
HaiducMM • 23.10.2024, 14:08
Fiecare bolnav de cancer vrea cel mai bun tratament dar sumele astea sunt exagerare!