Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus a ajuns la 8,45 la mia de persoane. Decizia a fost anunțată vineri, 27 noiembrie, de Prefectura Ialomița, transmite Mediafax.
Populația are în continuare obligația de a ieși din case doar pentru nevoi de strictă necesitate, bifate sau completate în declarația pe proprie răspundere.
‼️ Prin ordinul DSU din data de 26.11.2020, măsura de carantină zonală a Municipiului Slobozia se prelungește pentru o...
Publicată de Institutia Prefectului Judetul Ialomita pe Joi, 26 noiembrie 2020
„Ne vom axa pe controale în interiorul municipiului. Până acum ne-am concentrat să nu se mai extindă infectarea și acum vom interveni prin verificări ale motivelor deplasării pe străzile din Slobozia”, a precizat Tonița Manea, prefect de Ialomița, pentru infoialomita.ro.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa decisese carantinarea zonală a municipiului Slobozia în 12 noiembrie, inițial pentru o perioadă de 14 zile. Atunci, indicele de infectare era la 7,46. Joi, 26 noiembrie, acesta crescuse, la 8,45.
Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, anunțase că până nu se va reduce rata de infectare sub 6 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, carantina nu va fi ridicată.
Slobozia, oraș reședință de județ în Ialomița, are o populație de circa 48.000 de locuitori.
Foto: Info Ialomița