Surse citate de PresaSM susțin că Romeo Kulcsar, care a fost arestat în cazul jafului armat comsi în Zalău, l-a avut complice pe un verișor de-al său din județul Constanța. Din 19 martie, ziua în care a fost comis jaful armat din Zalău și până în 28 martie, cei doi tineri s-au aflat în Tușnad, orașul natal al lui Kulcsar.

După ce au constatat că sunt vizați de polițiști, Romeo Kulcsar și verișorul său ar fi încercat să fugă din țară.

Potrivit sursei citate, trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, din județele Satu Mare și Constanța, sunt principalii suspecți în cazul jafului armat, comis într-un magazin de bijuterii din centrul Zalăului pe 19 martie. Suspecții au fost prinși în noaptea de 28 spre 29 martie, în timp ce voiau să fugă din țară.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări într-un dosar penal, privind infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă comisă în după-amiaza zilei de 19 martie a.c, la o bijuterie, din municipiul Zalău. În urma activităților complexe desfășurate de polițiști, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani, din județele Satu Mare și Constanta. Cei în cauză au fost interceptați în noaptea de 28 spre 29 martie în punctul de trecere al frontierei Urziceni – Satu Mare, în momentul în care intenționau să părăsească teritoriul României,” au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Cei trei tineri au fost fost prezentați cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a decis ca aceștia să-și petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Jaful pe care l-ar fi comis cei trei suspecți a avut loc pe 19 martie, în jurul orei 17. Două persoane înarmate au pătruns într-un magazin de bijuterii din centrul municipiului Zalău. Unul dintre indivizi ar fi imobilizat-o pe angajata magazinului, în timp ce al doilea a furat mai multe bijuterii, inclusiv inele și ceasuri. Lovitura a fost comisă în doar câteva minute.

În 2018, Romeo Kulcsar a cedat o parte din ficatul său tinerei Anett Marcus, o tânără de 24 de ani, căreia i-a salvat viața.


Citește și:

GALERIE FOTO | Imagini de la petrecerea de nuntă a Liei Olguța Vasilescu și a lui Claudiu Manda. Sala a fost decorată cu florile preferate ale fostului ministru

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA | Babușka la pătrat plus Eminescu. Cum arată Cernăuțiul anului 2019, centrul regiunii în care peste 100.000 de etnici români își votează mâine președintele

Libertatea va urmări din Ucraina alegerile prezidențiale. Comediantul Volodimir Zelenski este favorit, după ce a fost protagonistul unui serial în care ajungea, din greșeală, chiar primul om în stat


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.