Jaful de la Zalău a avut loc pe 19 martie, la ora 17.32, iar unul dintre atacatori a amenințat-o pe vânzătoarea de la un magazin de bijuterii cu o armă de foc. 

Infractorul prins acum de autorități a făcut, în trecut, un gest nobil, a anunțat presasm.ro.

Romeo Kulcsar i-a salvat viața tinerei Anett Marcus, de 24 de ani, cedându-i o bucată din ficatul său, a povestit că nici nu a stat pe gânduri când a aflat de situația tinerei.

A venit din Danemarca pentru operație

A venit acasă din Danemarca, acolo unde a muncit, și i-a spus tinerei că o va ajuta, necondiționat. Romeo a dat probe, s-a constatat că e compatibil și a rezultat că poate să devină donator. A dat și o declarație pe proprie răspundere la un notar public, și apoi a „urcat” pe masa de operație.

„O știam din liceu și am întrebat-o in oraș de ce e supărată mereu. Nu mi-a spus din prima, dar tot am insistat, până când mi-a spus. Eu m-am oferit. Pentru că nu am făcut excese. Nici măcar nu am fumat vreodată. Și în urma analizelor s-a dovedit că sunt sănătos și apt pentru a dona”, a spus Romeo. 

După o operație de opt ore la Spitalul Fundeni din București, Romeo i-a donat Anettei o bucățică din ficatul lui! Operația a reușit, iar cei doi sunt bine!


Medicul oncolog Alexandru Grigorescu, despre tratamentele neștiințifice de la clinica lui Becali: «Mi se par nişte nebunii. Sigur laser intravenos?»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.