Ce este Nowruz, Anul Nou persan care începe la echinocțiul de primăvară. Pentru iranieni, sărbătoarea vine anul acesta cu frică și incertitudine

Comentează

În mod normal, Nowruz, sau Anul Nou persan, e momentul în care Iranul se oprește și o ia de la capăt. Casele se curăță, mesele se pregătesc, familiile se adună și toată lumea vorbește despre începuturi noi. Anul acesta însă, aceeași sărbătoare vine peste un peisaj de război, în care oamenii nu mai știu dacă să se bucure sau doar să reziste, scrie CNN.

O sărbătoare veche de mii de ani, trăită altfel în 2026

Nowruz marchează începutul primăverii și coincide cu echinocțiul de primăvară. Este o tradiție mult mai veche decât islamul, are peste 3.000 de ani vechime, este venită din Persia antică și a rămas până azi una dintre cele mai importante sărbători pentru iranieni.

Pentru mulți, este mai mult decât o simplă dată. Este momentul în care își pun viața în ordine, își curăță casele, își adună familia și încearcă să lase în urmă tot ce a fost greu. Timp de 13 zile, oamenii ies în parc, merg la iarbă verde și încearcă să trăiască mai simplu, mai aproape unii de alții. Doar că anul acesta, lucrurile nu mai arată la fel.

„Nu mai am energie să sărbătoresc”

În Teheran, magazinele sunt deschise, piețele sunt pline, iar florile de primăvară, în special zambilele, umplu aerul cu mirosul lor familiar. Totul pare pregătit pentru sărbătoare, dar oamenii nu mai sunt la fel. Nazanin, o femeie de 36 de ani din capitală, spune că nu mai simte nimic din entuziasmul de altădată.

„Nu am energie să-mi pregătesc casa. Cum să sărbătoresc când nu-mi pot vedea familia?”, a spus ea, citată de CNN.

Pentru mulți iranieni, ultimele săptămâni au fost prea grele ca să mai lase loc de bucurie.

Un an marcat de violență și teamă

Nowruz vine după luni de tensiuni și proteste reprimate violent. Potrivit unui raport citat de Radio România Actualități, zeci de mii de oameni au fost arestați pentru motive politice sau pentru exprimare liberă. Mii de manifestanți au fost uciși, iar alte cazuri sunt încă în curs de documentare. Pe lângă asta, conflictul militar din regiune a adus și mai multă incertitudine.

În acest context, autoritățile au scos pe străzi un număr mare de forțe de ordine, în special pentru zilele în care oamenii ies în aer liber. Pentru oameni, asta nu mai arată ca o sărbătoare, ci este o perioadă în care trebuie să fii atent la fiecare pas.

Sărbătoare scumpă într-o țară tot mai săracă

Problemele nu sunt doar de securitate. Economia a lovit puternic viața de zi cu zi, inflația și lipsurile au făcut ca lucruri simple, considerate normale în perioada Nowruz, să devină greu de cumpărat.

Un locuitor din Teheran spune că nici măcar tradițiile nu mai sunt accesibile.

„Cumpărarea de flori sau de mâncare specială a devenit un lux. Nu știm ce va fi mâine”, a mărturisit el.

Și deși piețele sunt pline, oamenii cumpără mai puțin ca niciodată.

Oamenii nu renunță la speranță

Chiar și în plin război, plin cu dificultăți economice, Nowruz rămâne un simbol puternic, pentru unii singurul moment în care mai pot spera că lucrurile se vor schimba.

„Parcă orașul e mai ușor, ca și cum urmează ceva bun”, spune un alt locuitor din Teheran pentru CNN.

Alții aleg să sărbătorească exact ca înainte, nu pentru că totul e bine, ci pentru că simt că nu trebuie să renunțe.

„Am văzut prea multă moarte. Trebuie să onorăm viața”, spune un bărbat de 45 de ani.

Nowruz nu mai este doar despre începutul primăverii. Astăzi, în a 21-a zi de război în Iran, Nowruz este despre supraviețuire, despre memorie și despre dorința de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare blocat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...