De Dragoș Tănase,

„Avem responsabilitatea de a găsi calea de urmat ce poate asigura sprijinul Camerei Comunelor. În acest scop, am propus o serie de întâlniri între liderii partidelor reprezentate în Parlament şi reprezentanţi ai guvernului în zilele următoare. Aş dori să-i invit pe liderii partidelor parlamentare să se întâlnească cu mine separat şi aş dori ca aceste întâlniri să înceapă în seara asta (miercuri)”, a spus Theresa May, în Parlamentul britanic, după ce a obţinut votul de încredere al parlamentarilor cu o diferenţă de doar 19 voturi.

După rezultatul votului din această seară, şefa guvernului de la Londra a declarat că va „continua munca” pentru a pune în aplicare rezultatul referendumului din iunie 2016, când 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană (UE).

Parlamentul Regatului Unit a respins miercuri, 16 ianuarie, moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Theresa May, la numai o zi după ce s-a pronunţat clar împotriva premierului, prin votul privind acordul pentru Brexit.

După rezultatul de astăzi din Camera Comunelor, Purtătorul ei de cuvânt a precizat că „vrem să plecăm cu un acord, dar ea (Theresa May) este hotărâtă să dea curs verdictului publicului britanic, adică să ieşim din UE pe 29 martie anul acesta”. Întrebat de Corbyn dacă exclude opţiunea „fără acord”, el a negat fără echivoc.

Ministrul Muncii, Amber Rudd, a afirmat că nicio opţiune nu poate fi exclusă, nici măcar amânarea Brexitului, transmite Reuters.

Cu o zi înainte, parlamentarii britanici au respins acordul negociat de May, cu UE pentru Brexit, cu 432 de voturi împotrivă şi doar 202 pentru, dar miercuri 325 dintre ei şi-au exprimat încrederea în guvern şi doar 306 au susţinut moţiunea de cenzură.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, de opoziţie, i-a cerut miercuri premierului să excludă posibilitatea ieşirii din UE fără acord.

„Înainte de a fi posibile orice discuţii pozitive despre calea de urmat, guvernul trebuie să elimine clar, o dată pentru totdeauna, perspectiva catastrofei unui Brexit fără acord şi întreg haosul care s-ar produce astfel”, a spus el, imediat după votul de miercuri.

Tot după vot, May a promis că va continua să acţioneze pentru punerea în practică a rezultatului referendumului din 2016, când 52% din electoratul britanic a votat pentru retragerea din UE. Ea le-a propus liderilor partidelor parlamentare întâlniri bilaterale, începând chiar de miercuri seara.

FOTO – EPA


Citește și… VIDEO/ Interviu cu Octav Bjoza, fost deținut politic: „Mai umilit ca-n anul Centenarului n-am fost niciodată!”