Guvernul de la Praga a declarat carantină la nivel național duminică, 15 martie 2020, înainte de miezul nopții. Această măsură interzice parţial libera circulație a persoanelor în public. Măsura este valabilă opt zile, din 15 martie de la miezul nopții și până marți, 24 martie, ora 06.00.
Republica Cehă a întărit duminică restricţiile pentru combaterea epidemiei de coronavirus, interzicând deplasările, cu excepţia locurilor de muncă, cumpărăturilor esenţiale şi altor activităţi necesare, până pe 24 martie, informează Reuters, conform Agerpres.
Premierul Andrej Babis a declarat că noile măsuri sunt în vigoare de duminică la miezul nopţii. Guvernul a recomandat angajaţilor să lucreze de acasă sau să îşi ia concediu.
Noile restricţiile vin la o zi după ce guvernul a dispus închiderea majorităţii magazinelor şi restaurantelor timp de cel puţin 10 zile. Alte măsuri includ interzicerea a aproape tuturor călătoriilor internaţionale începând din 16 martie şi închiderea şcolilor.
Cehia a confirmat 253 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori. Nu a înregistrat niciun deces până acum.