Într-un comunicat dat publicităîții astăzi, Universitatea din București se declară solidară cu protestele magistraților față de Ordonanţa 7 care a modificat legile justiţiei. "Corecta funcționare a statului de drept este o condiție esențială pentru democrație", se arată în comunicat.Redăm, mai jos, comunicatul transmis de instituția de învățământ superior:
"Conducerea Universității din București a luat act de inițiativele unor cadre didactice și ale organizației studențești din cadrul Facultății de Drept de a formula public o poziție avizată față de reglementările din ultimii doi ani referitoare la administrarea justiției în România, în special față de recenta OUG nr. 7/2019. Nu în ultimul rând, a luat act de acțiunile de solidarizare inițiate de cadre didactice și studenți din cadrul mai multor facultăți ale Universității din București.Consecventă atitudinii sale de delimitare a activității academice față de ingerințele politice de orice fel, Universitatea din București consideră totodată că problema respectării normelor statului de drept, a asigurării independenței justiției implică angajamentul civic al tuturor cetățenilor responsabili.Corecta funcționare a statului de drept este o condiție esențială pentru democrație, pentru protecția drepturilor cetățenilor împotriva acțiunilor arbitrare ale politicului în justiție, acțiuni ce pot perturba grav scara de valori a întregii societăți, atașamentul acesteia față de dreptate, echitate, corectitudine, cinste, responsabilitate.Ne exprimăm, așadar, solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 și stoparea măsurilor care pun sub semnul întrebării bunul mers al justiției în RomâniaProf. univ. dr. Mircea DumitruRector, președinte al Consiliului de Administrație al Universității din București"
De la anunțarea Ordonanței 7, mai multe instanțe și parchete din țară au decis să-și întrerupă activitatea timp de câteva zile, în semn de protest față de modificările pe care le aduce actul legislativ.