Lee Man Hee, fondatorul şi liderul spiritual al „Shincheonji, Biserica lui Isus” şi 12 dintre adepţii săi sunt acuzaţi că nu au dezvăluit numele membrilor acestei mişcări religioase care ar fi putut fi contaminaţi şi, prin urmare, au împiedicat eforturile autorităţilor sanitare de a preveni răspândirea Covid-19, notează Agerpres.

Potrivit procurorilor din Seul, secta a încălcat legislaţia privind oprirea răspândirii bolilor infecţioase şi, prin urmare, ar trebui să fie considerată responsabilă pentru moartea unora dintre victime.

În ultima săptămână numărul cazurilor confirmate de infectare a explodat în Coreea de Sud, aducând numărul total de contaminări la peste 4.300, potrivit ultimului bilanţ zilnic anunţat luni de autorităţile coreene.

Autoritățile sanitare au anunţat 26 de morţi, după confirmarea a opt noi decese.

Lee, în vârstă de 88 de ani, şi-a cerut scuze luni pentru că nu a reacţionat suficient de rapid la acest focar.

„Nu a fost intenţia noastră, însă multe persoane au fost infectate”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit agenţiei de ştiri Yonhap.

Legătura specifică dintre virus şi această mişcare religioasă a constituit-o o femeie de 61 de ani, care a luat parte la slujbele din biserica din Daegu în pofida faptului că prezenta simptome de contaminare cu Covid-19.

Ad placeholder

De asemenea, unii membri ai sectei au vizitat oraşul chinez Wuhan, epicentrul focarului de coronavirus, în luna ianuarie.

Biserica a declarat că şi-a închis toate filialele din Coreea de Sus şi a predat numele tuturor membrilor săi autorităţilor.

În urmă cu o săptămână, autoritățile din Coreea de Sud anunțau testarea a 200.000 de adepți religioși ai bisericii fondate de Lee, pentru a vedea dacă sunt infectate cu noul coronavirus.

Citeşte şi:

Coreea de Sud testează 200.000 de adepți religioși, sursa a peste 60% din cazurile de coronavirus

Experții nu sunt siguri că venirea verii va stopa răspândirea coronavirusului

LIVE UPDATE – Coronavirus în Europa | Italia şi Spania, sub 200 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
PARTENERI - GSP.RO
A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
PARTENERI - PLAYTECH
Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată
Telekomsport
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată