Bărbatul care deținea cultura a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc, anchetatorii din Ploieşti depistând, în urma unei percheziţii, o cultură de canabis aflată în subsolul unei clădiri, scrie Agerpres.
Conform IPJ Prahova şi DIICOT, în acest dosar a fost efectuată o percheziţie domiciliară în judeţul Giurgiu.
„În cauză, s-a reţinut că o persoană ar fi comercializat canabis către persoane din judeţul Prahova şi municipiul Bucureşti, acesta fiind introdus în ţară prin intermediul unor firme de transport şi coletărie”, spun anchetatorii.
Anchetatorii spun că a fost descoperită o cultură de canabis indoor într-o încăpere subterană, cu 491 de plante „în stare incipientă de dezvoltare”.
Acolo exista și o instalație de creștere a plantelor.
Potrivit acestora, în perioada decembrie 2020 - mai 2023, inculpatul a comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis).
Bărbatul a fost reţinut de DIICOT Ploieşti, fiind apoi prezentat Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab" Ploieşti.
Ana.m. 11.01.2024, 12:55
trafic de droguri, bine cel puțin că au depistat.