David Goodall, cercetătorul australian de 104 ani, a murit în Elveția, după ce săptămâna trecută și-a părăsit țara, care nu permite sinuciderea asistată, și a mers în Țara Cantoanelor pentru a-și pune capăt vieții, scrie The Guardian.
David Goodall, cel mai bătrân om de ştiinţă din Australia, a ținut prima pagină a ziarelor, săptămâna trecută, după ce a plecat din insulă spre Elveția, pentru a muri asistat.
Cercetătorul s-a stins din viaţă joi, la ora 13:30, la Basel, a anunţat Fundaţia Exit International, cea care i-a facilitate călătoria.
''Astăzi (10 mai), la orele 12:30 (ora Elveției), profesorul David Goodall, în vârstă de 104 ani, s-a stins în linişte la Basel, în Elveţia, cu ajutorul unei injecţii de Nembutal'' (barbiturice)”, a scris pe Twitter medicul Philip Nitschke, fondatorul Fundaţiei Exit International, care l-a sprijinit pe Goodall în demersul său.
Goodall s-a stins din viaţă în prezenţa mai multora dintre nepoţii săi, la scurt timp după administrarea injecţiei letale. ''El a fost liniştit şi relaxat. A dorit ca totul să se desfăşoare cât mai rapid posibil'', a transmis un purtător de cuvânt al fundației.
La cererea omului de ştiinţă, în timpul administrării injecţiei letale, în încăpere s-a auzit Simfonia a 9-a de Beethoven.
David Goodall a plecat în Elveția pentru sinucidere asistată, deoarece în țara sa acest lucru nu este permis. El a părăsit definitiv Australia, spunând că, după o întâlnire cu rudele sale din Europa, se va interna într-o clinică, unde își va pune capăt vieții.
Citește și: