Dragnea vorbește din nou despre suspendarea președintelui Iohannis: ”O să discutăm în coaliție dacă mai așteptăm”, a spus președintele Camerai Deputaților, șeful PSD Liviu Dragnea, marți, la Parlament, în contextul întârzirii anunțului președintelui Klaus Iohannis, privind revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
“Asta trebuie să discutăm în Coaliţie, dacă mai aşteptăm, dacă nu mai aşteptăm, dacă mai are rost, dacă nu mai are rost”, a spus Liviu Dragnea, întrebat despre decizia Coaliţiei privind revocarea preşedintelui Klaus Iohannis.
Întrebat dacă au primit un semnal de la Cotroceni cu privire la decizia preşedintelui în ceea ce o priveşte pe Laura Coduţa Kovesi, acesta a spus: “Noi nu primim semnale de acolo”.
Dragnea a precizat că președintele a întârziat nepermis de mult cu decizia privind revocarea procurorului şef al DNA.
Săptămâna trecută, Liviu Dragnea a afirmat că președintele țării a amânat “neconstituţional de mult” să semneze decretul de revocare a şefei DNA.
În plus, Liviu Dragnea a afirmat că nu este exclusă posibilitatea suspendării lui Klaus Iohannis din cauza acestei amânări a președintelui.
Anunțul lui Dragnea nu a fost unul în premieră. De aproape trei săptămâni, liderii social-democrați vorbesc despre suspendarea șefului statului, dacă nu va semna decretul de demitere a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA.