În urma controlului, DSP Ialomița l-a sancționat pe managerul spitalului cu 4.000 de lei. Aceeaşi sancţiune a fost dată şi asistentei medicale, în timp ce medicul de gardă a primit o amendă de 3.000 de lei, relatează news.ro.
Cuprins:
În urma controlului efectuat după ce o femeie de 24 de ani a născut pe trotuarul din fața spitalului, DSP a constantat că tânăra nu a fost consultată de medicul de gardă de la Spitalul Urziceni, care nici măcar nu a fost anunțat de asistentă despre caz.
„Menţionăm că pacienta prezenta dizabilităţi, fiind surdomută, motiv pentru care era însoţită de către soţ şi soacră. În Registrul de consultaţii nu apar completate toate rublicile, nefiind menţionată ora de prezentare a pacientei. De asemenea, în Registrul de consultaţii pacienta figurează ca şi diagnosticată cu «sarcina la termen», existând şi parafa medicului de gardă (nu s-a putut identifica motivul lăsării acesteia). Din Nota de relaţie a acestuia reiese faptul că nu a fost anunţat de către asistentă, nu a văzut pacienta, dar parafa se afla la dispoziţia cadrelor medii sanitare”, mai precizează raportul.
Potrivit graficului de gărzi afişat pe site-ul unităţii sanitare şi a notei explicative a asistentei medicale, reiese faptul că în Serviciul de gardă figurau doi medici (medicii de gardă sunt pe secţiile spitalului, având obligaţia să coboare în CPU la solicitări pentru urgenţe), două asistente medicale şi o infirmieră.
„Asistenta de gardă a apelat serviciul de ambulanţa Ialomiţa, prin 112, pentru a prelua gravida, timp în care pacienta s-a deplasat în curtea unităţii spitaliceşti. Din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere reiese faptul că, asistenta medicală de gardă încearcă să o împiedice să părăsească incinta CPU, dar fără rezultat, aceasta îndreptându-se către poarta spitalului însoţită de membrii familiei”, menționează DSP.
La ora 5.30, tânăra de 24 de ani a născut pe trotuarul din fața Spitalului Urziceni, fiind transportată ulterior la Spitalul Slobozia, la 60 de kilometri depărtare. Tânăra și copilul său sunt bine, în afara oricărui pericol.
În raportul întocmit de DSP, se precizează că la momentul controlului au descoperit în această secție patru saloane, patru paturi, niciun pacient, un medic, două asistente.
„În concluzie, secţia de Obstetrică-Ginecologie este nefuncţională la data controlului. Spitalul Municipal Urziceni are în structura sa 20 de paturi OG, cinci paturi de neonatologie (care au fost transformate în paturi COVID-19), fără a avea linie de gardă pe vreuna de specialităţile enunţate mai sus”, se arată în raportul DSP.
În urma controlului, DSP Ialomiţa a descoperit mai multe neconformităţi la Spitalul Urziceni:
Mery2023 03.08.2023, 16:39
Nu e frumos din partea spitalului
N3gry90 03.08.2023, 17:19
România, țara tuturor posibilităților!
Abiatar 03.08.2023, 19:01
O situatie grava este putin spus
Any0205 03.08.2023, 19:03
Interesant
demostene1 03.08.2023, 19:55
hopa. dar cum adica? nu mai sunt medicii rasisti? pai nu le convenea asta lui gulu duminica si ong-urilor care nu stiu decat sa ceara, dar nu sa ofere nimic? suna mai bine ca a fost afara decat ca a plecat ea de capul ei.