O explozie în Brăila a stârnit panica în oraș. Două persoane au fost rănite, după ce un apartament dintr-un bloc a sărit în aer. Una dintre victime este proprietarul apartamentului, un pensionar de 81 de ani, care a trăit spaima vieții sale. Cea de-a doua persoană a fost rănită, în timp ce circula pe trotuar, de bucăți de sticlă, care s-au desprins din cauza suflului exploziei.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila susțin că explozia a avut loc într-un apartament din Brăila și nu a fost urmat de un incendiu, notează obiectivbr.ro.
Proprietarul apartamentului, care a sărit în aer, a fost rănit. Pensionarul, în vârstă de 81 de ani, a primit îngrijiri medicale de la medicii Ambulanței sosiți de urgență la fața locului.
În urma deflagrației, geamurile apartamentului s-au spart și au rănit un trecător care circula pe trotuar în acel moment. Potrivit medicilor, persoana s-a ales cu răni ușoare și a refuzat să fie transportată la spital.
Potrivit reprezentanților ISU Brăila, explozia s-a produs din cauza unei butelii de voiaj. În urma incidentului, structura de rezistență a apartamentului nu a fost afectată.
Sursă foto: obiectivbr.ro