Aproape jumătate de țară este astăzi sub cod galben de furtuni și vijelii, în timp ce mai multe județe sunt sub avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic, a anunțat, luni dimineață, Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Cuprins:
Codul galben de ploi și vijelii este valabil pentru perioada luni, 4 august, ora 12.00 - marți, 5 august ora 1.00, în mare parte din țară.
„În Transilvania, nordul și nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-km/h) și izolat grindină”, se arată în informarea meteo ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
În ultimele săptămâni, ploile au făcut ravagii în nouă județe, Suceava și Neamț fiind cele mai afectate.
În paralel, este în vigoare un cod galben de caniculă și disconfort termic, emis pentru luni, 4 august, intervalul orar 12.00 - 21.00.
„Luni, în sud-estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35... 37 de grade Celsius”, anunță meteorologii.
Și mâine, codurile de prelungesc. Astfel, codul galben de ploi abundente este valabil pentru marți, 5 august, intervalul orar 1.00 - 10.00.
În această perioadă, în Banat, jumătatea vestică a Olteniei și în sud-vestul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.
Tot mâine, 5 august, mai intră în vigoare un cod galben de caniculă, în intervalul orar 12.00 - 21.00.
„Marți, în sud-estul Olteniei, în sudul și în estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35... 37 de grade Celsius”, se mai arată în atenționarea meteo ANM.
Meteorologii mai spun că miercuri, 6 august, în sudul și sud-estul țării, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic ridicat.
Recent, meteorologii au anunțat și cum va fi vremea în luna august 2025. Arșița se instalează din nou, ploile vor lipsi.
Codul galben emis de meteorologi semnalează o stare de atenție și este folosit pentru fenomene meteorologice care sunt temporar periculoase pentru anumite activități, dar care, în general, sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona vizată.
Aceste fenomene pot include, de exemplu, ploi torențiale, intensificări ale vântului, caniculă, grindină, ceață sau ninsori, care pot afecta temporar traficul rutier, alimentarea cu curent electric sau alte activități zilnice.
Libertatea a întocmit o listă de sfaturi și recomandări despre cum să faceți față vremii caniculare. Când căldura atinge valori maxime, rămâneți într-un mediu climatizat.
Aerul condiționat este, de asemenea, cea mai bună modalitate de a menține temperatura casei la un nivel mai scăzut. Nu este necesar să aveți aparatul de aer condiționat pornit toată ziua, dar este important să îl porniți în perioadele cele mai calde ale zilei.
Dacă locuința dv. nu are aer condiționat, petreceți câteva ore în spații publice climatizate pentru a reduce la minimum expunerea la căldură excesivă.
Recomandări esențiale în perioada codului galben de caniculă:
Codul galben emis de meteorologi semnalează o stare de atenție și este folosit pentru fenomene meteorologice care sunt temporar periculoase pentru anumite activități, dar care, în general, sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona vizată.
Aceste fenomene pot include, de exemplu, ploi torențiale, intensificări ale vântului, caniculă, grindină, ceață sau ninsori, care pot afecta temporar traficul rutier, alimentarea cu curent electric sau alte activități zilnice.
Meteorologii folosesc patru coduri de culori pentru a clasifica gravitatea fenomenelor meteorologice: