Sunt inundații în Slobozia după o ploaie de doar 45 de minute. Străzile din două cartiere ale orașului au fost acoperite de apă. Șuvoaiele au pătruns și în subsolurile mai multor instituții, precum și cel al Unității de Primiri Urgențe a spitalului din oraș.
Apa a intrat în curți și subsoluri din două cartiere de case ale Sloboziei. Pompierii au avut de-a face cu peste 70 de solicitări în doar câteva zeci de minute, relatează Mediafax.ro.
„Timp de 45 de minute a plouat torenţial. În acest moment avem şapte intervenţii, inclusiv în curtea UPU, de unde scoatem apa cu motopompe”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea.
A plouat atât de puternic în Slobozia încât apa a pătruns în subsolurile mai multor instituții, precum Unitatea de Primiri Urgențe și într-un centru cultural.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fmeteoplus.ro%2Fvideos%2F1831670533543034%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="308" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Mai multe gospodării din localitatea Gura Șuții, județul Dâmbovița au fost inundate, joi, după ce a ploua cu găleata. 11 militari de la Detașamentele de pompieri Târgovişte, Titu şi Găeşti au intervenit cu motopompe pentru a evacua apa din gospodăriile inundate.