Ionuț Mișa, numit președinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, de premierul Viorica Dăncilă, săptămâna trecută, a subliniat, în context, că una dintre cheile importante în creşterea gradului de colectare este informatizarea.

„Anul 2018 va fi un an dificil din punct de vedere al încasărilor, pentru că programul de încasări este foarte în urmă. Probabil vor fi şi alte modificări care vor suplimenta planul de încasări, şi atunci cred că este foarte important să ne uităm mult mai atent la componenta de IT. M-aş bucura ca fiecare dintre dumneavoastră să încerce să utilizeze programul IT cât mai bine, să încerce să descopere celelalte structuri, celelalte componente. Aş vrea, şi o să iniţiem, un proces de instruire pentru fiecare program informatic, astfel încât (…) să puteţi transmite informaţii cât mai precise, cât mai utile, cât mai rapid”, le-a transmis Mişa celor prezenţi la bilanţul Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Iaşi.

Totodată, şeful ANAF le-a cerut colegilor săi să pună „accent mare pe partea de asistenţă a contribuabilului”.

„Din punctul meu de vedere, cheia stă în asistenţa contribuabilului. (…) V-aş ruga să interacţionaţi cât mai mult cu contribuabilii şi să oferiţi cât mai multe informaţii. (…) Avem schimbări majore din punct de vedere fiscal, schimbări de mentalitate din punct de vedere fiscal. Aş vrea în primul rând dumneavoastră să le cunoaşteţi şi să le transmiteţi contribuabililor”, a afirmat Mişa.

El a atras atenţia că mai există „sincope” şi „răspunsuri” „destul de mult diferite” la aceeaşi întrebare.

„Vreau să răspundem punctual unei solicitări a unui contribuabil, vreau să eliminăm acele şabloane sau răspunsuri tip în care dăm copy paste din Codul de procedură fiscală sau din Codul fiscal. Credeţi-mă, toţi cei care au scris o adresă sau o solicitare către ANAF pot citi şi singuri, important este ca noi să le răspundem sau să le interpretăm Codul fiscal sau Codul de procedură fiscală pentru a şti exact ce au de făcut”, a subliniat Ionuţ Mişa.

De asemenea, şeful ANAF a spus că pentru a oferi servicii fiscale de calitate trebuie să crească gradul de profesionalism.

REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”
Recomandări
REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”

„Trebuie să crească gradul de profesionalism, trebuie să crească foarte mult modul în care interacţionăm cu contribuabilii, trebuie să oferim servicii fiscale de calitate, din ce în ce mai bune. Dacă vrem să schimbăm o percepţie generală asupra ANAF-ului şi asupra activităţii ANAF-ului, dacă vrem să îmbunătăţim o imagine a ANAF-ului, va trebui să oferim serviciile fiscale cele mai bune. Asta înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să se pregătească în meseria pe care o are şi să încerce într-un fel sau altul să fie cel mai bun”, a mai declarat Mişa.


Citește și: REPORTAJ-ANCHETĂ/ Nicușor Cucu din Vaslui, ”aspirator” de copile, din nepăsarea unor polițiști? (VIDEO&FOTO)


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
"Le fac toate plăcerile!" Coadă de zeci de metri la shaorma gratis, de la Tzancă Uraganu. Cum a profitat shaormeria de peste stradă
Observatornews.ro
"Le fac toate plăcerile!" Coadă de zeci de metri la shaorma gratis, de la Tzancă Uraganu. Cum a profitat shaormeria de peste stradă
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer