Ionuț Mișa a fost numit președinte al ANAF, cu rang de secretar de stat. Decizia aparține premierului Viorica Dăncilă și a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a confirmat miercuri dimineață, schimbarea conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală și numirea lui Ionuț Mișa, în funcția de președinte al ANAF.
Ionuţ Mişa a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul Mihai Tudose.
Printr-o altă decizie a prim-ministrului, Mirela Călugăreanu a fost eliberată din funcţia de preşedinte al ANAF.