Procentual, scăderea leului față de euro este de doar 0,19% dacă stăm să calculăm la cursul BNR.

Scăderea vine în contextul protestelor din ultimele zile la adresa inițiativelor de modificare a legii prin care sunt numiți șefii DNA și DIICOT.

Vistieria statului, goală

De asemenea, Ministerul Finanțelor a dat vineri publicității execuția bugetară pe primele șapte luni ale anului. Potrivit acesteia, România a încheiat primele șapte luni cu un deficit de 5,14 miliarde de lei, echivalent a 0,63% din Produsul Intern Brut (PIB).

Îngrijorător este, însă, că au crescut cu 20% cheltuielile de personal, în vreme ce colectarea de TVA a scăzut cu 4,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cele din accize cu 5,8%. La începutul anului cota generală de TVA a scăzut de la 20% la 19%, iar în domeniul carburanților s-a eliminat acciza de 7 eurocenți pe litru.

Creșteri de taxe, Guvernul bagă mâna la pensiile private

Pe de altă parte, chiar dacă România are o creștere economică-record, cea mai mare din Uniunea Europeană, autoritățile au de gând să reintroducă acciza de 7 eurocenți din această toamnă.

De asemenea, se dorește diminuarea contribuțiilor la Pilonul II de pensii și trecerea acestora către pensiile de stat, practic o naționalizare mascată.

Anterior, Guvernul a mai analizat o serie de măsuri, precum taxa de solidaritate și impozitul pe cifra de afaceri pentru multinaționale, însă acestea au fost abandonate.

A rămas, însă, în coadă de pește trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, iar liderul PSD Liviu Dragnea a revenit cu promisiunea scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.