Mergi direct la conținut »
Macron își amână o vizită externă din cauza protestelor din Paris. Pagubele provocate de „Vestele galbene” se ridică la 4 milioane de euro!
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Macron își amână o vizită externă din cauza protestelor din Paris. Pagubele provocate de „Vestele galbene” se ridică la 4 milioane de euro!

Macron își amână o vizită externă din cauza protestelor din Paris. Pagubele provocate de „Vestele galbene” se ridică la 4 milioane de euro!

Emmanuel Macron și-a amânat o vizită externă pe care trebuia să o efectueze zilele acestea în Serbia. Președintele sârb a anunțat că a vorbit cu omologul său francez și acesta și-a cerut scuze pentru că a trebuit să ia această decizie, scrie Reuters.

Aleksandar Vucic a transmis că vizita de trei zile a lui Macron în Serbia a fost amânată după o discuţie telefonică. Președintele francez avea pe agenda vizitei şi discuţii privind relaţiile dintre Belgrad şi Pristina, precum şi participarea la o ceremonie de omagiere a soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Între timp, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că valoarea pagubelor provocate de protestatari, sâmbătă seara, este „între 3 şi 4 milioane de euro”. Această estimare, încă parţială, nu se referă la magazine, nici la Arcul de Triumf, care a fost vandalizat şi blocat de protestatari sâmbătă.

Prefectura poliţiei din Paris indică 249 de incendii, 112 de vehicule avariate, 130 de telefoane urbane şi şase clădiri, sâmbătă seara. În total, 412 persoane au fost arestate pentru violențe.

Preşedintele francez este acuzat de lipsa totală de reacţie publică după gravele violenţe de sâmbătă, în al treilea weekend de proteste ale ”vestelor galbene”.

El l-a trimis pe premierul Edouard Philippe să poarte discuţii cu partidele şi cu reprezentanţi ai protestatarilor pentru a încerca să rezolve cea mai gravă criză pe care Franţa o cunoaşte de când Macron a devenit preşedinte, scrie Agerpres.


Citește și: REPORTAJ EXCLUSIV / Averea lui George Țucudean, cel mai bogat fotbalist român. Bunicul său are 12 afaceri în Arad


 

Close
Închide
  Close