EXCLUSIV / Raportul care i-a adus condamnarea la închisoare pe viață: Magdalena Șerban a avut discernământ și a premeditat atacurile de la metrou

Comentează
Motivarea sentinței, în cazul criminalei de la metrou. Magdalena Șerban, condusă la audieri, în nopatea crimei

Concluzia în cazul criminalei de la metrou Magdalena Șerban, condamnată, vineri, de Tribunalul București, la închisoare pe viață, este din raportul medicilor legiști și a fost trasă după o a doua expertiză psihiatrică, făcută la cererea organelor judiciare. Documentul medical atestă starea de sănătate psihică a Magdalei Șerban în momentul comiterii crimei și a tentativei de crimă. Specialiștii care au evaluat-o au stabilit că în 12 decembrie 2017,  când a împins-o pe Alina Ciucu în fața metroului, a dat dovadă de "coerență și premeditare", iar comportamentul ulterior faptei "denotă capacitate de apărare și de a-și susține interesele".

În 12 decembrie 2017, Magdalena Şerban a împins-o pe Alina Ciucu de pe peron pe șinele de metrou de la staţia Dristor 1, iar când aceasta a încercat să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o cu piciorul în cap. Tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

După ce a fost arestată, procurorii au cerut expertizarea psihiatrică a Magdalenei Șerban. La finalul primei etape de evaluare, specialiștii în psihiatrie de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" au emis un raport, în 26 februarie, în care au notat că Magdalena Șerban a avut, în ziua crimei, "discernământul mult scăzut, prezentând alterarea accentuată a nivelului conștiinței axiologice". Specialiștii au explicat că "discernământul scăzut" nu semnifică lipsa discernământului, ci este o apreciere graduală a acestuia, necesară nuanțării cuantumului pedepsei. 

Prin avocat, Magdalena Șerban a cerut avizarea acestui document medical, ce putea fi folosit ca probă pentru a cere clemența instanței pe "caz de boală". Comisia INML nu numai că nu a avizat actul, ci a cerut o nouă expertiză medico-legală psihiatrică.

A doua expertiză psihiatrică: a avut discernământ în ziua crimei, a dat dovadă de coerență și premeditare

A fost declanșată astfel procedura noii expertize medico-legale psihiatrice. De data aceasta, Marilena Șerban a fost evaluată chiar la INML, unde a fost dusă sub escortă în 11-12 aprilie, 17 aprilie, 23 aprilie și 25 aprilie, date notate în rechizitoriul aflat la dosar.

"S-a mai arătat în raport că atât comportamentul general din data de 12.12.2017, cât și modul concret de comitere a faptei dovedește coerență și premeditare, comportamentul postfaptic denotă capacitate de apărare și de a-și susține interesele, comportamentul heteroagresiv apare explicabil prin ideație prevalentă reminiscentă, de tip senzitiv și concordant temperamental și situațional", au scris specialiștii de la INML, document aflat în rechizitoriul procurorilor.

A știut ce face când le-a atacat pe cele două tinere

Mai mult, specialiștii INML au menționat în raport că Magdalena Șerban "a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și mai ales asupra consecințelor social negative ale faptelor pentru care este cercetată și față de care discernământul a fost păstrat".

"A prezentat la data comiterii faptei tulburare mixtă de personalitate cu manifestări antisociale și heteroagresivitate, tulburare psihotică acută cu tulburări de comportament și ideatic de referință și prejudiciu moral - în antecedente", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii bucureșteni.

În conținutul raportului se mai arată că Magdalena Șerban "prezintă o structură de personalitate primitivă, cu exacerbarea nevoilor primare de teritoriu, ocrotire (aspect refulat), de apărare în raport cu ceilalți".

Criminala de la metrou, pusă din nou, la interviul clinic, să povestească atacurile

Noua concluzie medicală i-a închis complet drumul Magdalenei Șerban către o posibilă internare într-un spital de boli psihice sau către o eventuală condamnare pe "caz de boală".

”La cererea organelor judiciare, care au solicitat indicii suplimentare cu privire la concluziile inițiale legate de discernământul la momentul comiterii atacurilor, pacienta a fost supusă reexaminării psihiatrice. A fost o etapă superioară de expertiză în care a fost supusă unui nou interviu clinic, s-au reluat absolut toate investigațiile medicale, au fost studiate din nou probele, mărturiile, fotografiile, au fost vizionate toate înregistrările video în care apare ea și, nu în ultimul rând, pacienta a fost pusă din nou să povestească ce s-a întâmplat, cum a acționat în timpul acelor atacuri", ne-au explicat surse judiciare. 

Și-a premeditat atacurile și le-a săvârșit cu bună știință

La finalul expertizelor medicale, timp în care Magdalena Șerban a fost de cinci ori în fața comisiei de psihiatrie a IML, specialiștii au concluzionat că cele două atacuri de la metrou au fost premeditate și săvârșite cu coerență.

Procurorii au cerut condamnarea criminalei de la metrou la închisoare pe viață și în baza concluziilor din a doua expertiză psihiatrică, din care rezultă că:

  1. nu pare să simtă remușcări pentru efectele comportamentelor sale și se poate simți justificată de a răni pe alții: în relațiile cu ceilalți poate fi văzută sau descrisă ca manipulatoare, exploatatoare, urmărind mai mult interesele proprii și fiind dispusă să folosească orice mijloc pentru a și le satisface;
  2. are încredere în foarte puține persoane, este foarte suspicioasă, interpretativă, ea însăși fiind foarte puțin înclinată să manifeste loialitate, putând cu ușurință să ascundă lipsa loialității sau viclenia sub o mască de bunătate și bună conduită;
  3. respinge sau evită frecvent intimitatea, apropierea prea mare sau cooperarea cu alte persoane, proiectând asupra acestora propria ostilitate/ agresivitate, acuzându-i pe ceilalți de ostilitate față de sine;
  4. manifestă frecvent toleranța scăzută la frustrare.

În baza acestei noi expertize medicale și a celorlalte probe din dosar, criminala de la metrou a fost judecată și condamnată, în primă instanță, la închisoare pe viață, pentru omor și tentativă de omor.

Citește și:

Rechizitoriul în baza căruia criminala de la metrou a fost condamnată pe viaţă

Magdalena Şerban, condamnare ca a lui Passaris. Ce alţi criminali periculoşi au mai primit pedepse pe viaţă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală