VIDEO: Klaus Iohannis și Maia Sandu, declarații comune după întâlnirea de la Cotroceni. „Parcurgem crize de proporții istorice”

 7 comentarii
Arhiva foto

Președintele Klaus Iohannis a primit-o astăzi, 23 februarie, la Palatul Cotroceni, pe Maia Sandu. Întâlnirea vine la o zi după ce președintele României și-a reiterat sprijinul pentru țara vecină, vizată de planuri de destabilizare ale Kremlinului. Ulterior, președinta Republicii Moldova s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă, iar apoi cu Marcel Ciolacu.

UPDATE ora 18.50: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că i-a transmis Maiei Sandu, în cadrul întrevederii pe care au avut-o în Parlament, că România va continua să acorde toată asistenţa financiară, economică şi politică pentru „a fi alături de Republica Moldova în aceste vremuri deosebit de grele”.

„Un plan economic concret care să sprijine investiţiile româneşti în Republica Moldova este cea mai bună garanţie pentru a genera încrederea cetăţenilor moldoveni în parcursul european. Singura soluţie în acest context regional tensionat este parteneriatul cu România pentru a avea o viaţă mai bună alături de familia europeană! I-am transmis astăzi doamnei preşedinte Maia Sandu intenţia noastră de a include aceste măsuri în viitorul program de guvernare!”, a scris Marcel Ciolacu, într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.

„În plus, am asigurat-o că vom continua să acordăm toată asistenţa financiară, economică şi politică pentru a fi alături de Republica Moldova în aceste vremuri deosebit de grele. (…) Republica Moldova va avea parte de securitate şi prosperitate pentru a-şi concentra eforturile pe procesul de integrare europeană”, a adăugat șeful Camerei Deputaților.

Potrivit lui Ciolacu, România „sprijină total eforturile administraţiei proeuropene de la Chişinău de păstrare a ordinii constituţionale şi a statului de drept în faţa ameninţărilor de securitate ale Moscovei”.

UPDATE ora 17.53: Guvernul a anunțat ce au discutat premierul Nicolae Ciucă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o astăzi la Palatul Victoria.

„În cadrul convorbirilor au fost discutate subiectele de interes de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele comune din domeniile energiei și transporturilor, care vizează racordarea Republicii Moldova la spațiul Uniunii Europene. A fost subliniată necesitatea îmbunătățirii interacțiunii dintre sectoarele de afaceri din România și Republica Moldova, în scopul creșterii rezilienței economice a statului vecin. Cei doi oficiali au fost de acord că, pe fondul creșterii considerabile a schimburilor comerciale în cursul anului anterior, există încă un potențial de exploatat în acest domeniu”, a transmis Palatul Victoria, într-un comunicat de presă.

În timpul întâlnirii au mai fost abordate teme legate de situația de securitate din Republica Moldova și evoluțiile contextului de securitate regională „în scopul identificării celor mai potrivite modalități de contracarare a efectelor agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei în plan economic, social și umanitar”.

Guvernul a mai transmis că „prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reafirmat susținerea politică și tehnică pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”.

UPDATE ora 17.00: Maia Sandu a fost primită și de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Anterior, președinta Republicii Moldova s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu care a avut consultări politice, iar apoi a fost primită de premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. După întâlnirea de la sediul Guvernului României, Maia Sandu și Nicolae Ciucă nu au făcut declarații.

UPDATE ora 15.26: Maia Sandu a fost primită la Palatul Victoria de către premierul Nicolae Ciucă.

Președinta Republicii Moldova se va întâlni, după întrevederea cu șeful guvernului, şi cu liderul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

UPDATE ora 15.02: Președintele Klaus Iohannis și omologul său moldovean, Maia Sandu, au susținut o declarație comună de presă, după întâlnirea lor de la Palatul Cotroceni.

„Este o deosebită plăcere să vă primesc aici la Cotroceni. Bine ați venit. România și Republica Moldova au relații cu totul speciale, cu fiecare zi mai solide. Împărtășim o comunitate de limbă, cultură și istorie și am construit o colaborare sinceră și eficientă", și-a început discursul președintele României.

„Parcurgem crize de proporții istorice, într-un mediu de securitate care s-a deteriorat dramatic. A fost un an extrem de dificil și pentru Republica Moldova, stat afectat profund și direct de consecințele acestui război (războiul din Ucraina, n.r.). V-ați confruntat cu criză energetică, inflație galopantă, atacuri hibride agresive, număr mare de refugiați. Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat la înălțimea provocărilor. În acest context, vă felicit pentru numirea noului guvern pentru continuarea reformelor pentru integrarea în UE”, a declarat Klaus Iohannis.

„Au fost atacuri hibride menite să deraieze cursul proeuropean al Republicii Moldova. Amenințările din exterior la adresa ordinii constituționale a Republicii Moldova sunt deosebit de îngrijorătoare. Reiterez condamnarea fermă de către România a oricăror tentative ruse de destabilizare. Tentativele sunt susținute de intensificarea propagandei proruse, dar noi nu vom ceda. Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări”, a mai spus președintele român.

„Sprijinim abordarea dumneavoastră responsabilă, doamnă președinte, față de dosarul transnistrean. Urmărim, totodată, imperativul consolidării rezilienței Republicii Moldova în fața tuturor amenințărilor din exterior, atât prin efortul nostru direct, în plan bilateral, cât și prin instrumentele de care dispun Uniunea Europeană și NATO. De altfel, încă de la declanșarea, în urmă cu un an, a invaziei rusești împotriva Ucrainei, România a acționat prompt și hotărât nu doar în sprijinul Ucrainei, dar și în cel al Republicii Moldova”, a adăugat Iohannis.

„Am solicitat sancționarea de către UE a celor care doresc subminarea statului de drept în Republica Moldova", a precizat președintele Iohannis.

„În plan bilateral, după 24 februarie 2022, România a oferit Republicii Moldova combustibil, sprijin bugetar direct, energie electrică - între 80% și 90% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este utilizat pentru transportul comercial de gaz către Republica Moldova, un factor esențial în construirea independenței energetice a Chișinăului. În aceste vremuri foarte complicate, cu provocări și riscuri de securitate tot mai complexe la adresa Republicii Moldova și a regiunii noastre, este necesar - și o să acționăm împreună în acest sens - să fim tot mai aproape, tot mai uniți. Vom merge pe acest drum! Așa cum am spus, avem o comunitate de limbă, cultură și istorie, dar și un viitor comun, iar această comunitate trebuie să fie tot mai puternică și tot mai unită", a conchis liderul de la Cotroceni.

La rândul său, Maia Sandu a spus că „simțim sprijinul puternic al României pentru cetățenii Republicii Moldova”.

„Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă la București. Simțim sprijinul puternic al României pentru cetățenii Republicii Moldova. Sângele apă nu se face. Republica Moldova este probabil singurul stat din lume care are doi miniștri de externe în același timp. Îi mulțumim României că este avocatul nostru. Legătura tot mai strânsă are un impact direct asupra cetățenilor noștri. Suntem tot mai aproape de Românie, de Uniunea Europeană și de familia noastră”, a afirmat Maia Sandu.

„Războiul aduce moarte și distrugere. Republica Moldova trece prin provocări fără precedent. Unii au dorit ca țara noastră să cadă, să poată instaura un guvern marionetă, dar Republica Moldova rămâne în picioare, demnă și hotărâtă în drumul său spre UE. România ne este alături sincer și dezinteresat. Vă mulțumesc mult, domule președinte”, a continuat președinta Republicii Moldova.

„România ne-a livrat energie electrică atunci când Moldova a rămas fără surse de curent. E pentru prima dată în istoria țării când nu mai depindem doar de Gazprom”, a adăugat ea.

„În 2022, țara noastră a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la UE. România a fost o susținătoare neobosită. Vreau să știți, dragi români, cât de importantă este pentru noi această susținere. Știm încotro mergem și ce avem de făcut. Anul 2023 este unul al reconstrucției și vrem să continuăm reformele și să consolidăm statul. Conlucrăm cu România în toate domeniile. Vrem să atragem mai multe investiții românești în Republica Moldova. Avem proiecte frumoase în domeniul cultural și educațional. Vom continua cooperarea în domeniul dezvoltării locale, a împăduririi și protecției mediului. ”, a precizat Maia Sandu.

„La începutul războiului, Republica Moldova era cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Acum suntem mai rezistenți și mai puternici. Mulțumim, România, pentru consecvență, altruism, îndrumare. Mulțumim că ne ajutați să fim mai puternici”, a încheiat președinta Republicii Moldova.

UPDATE ora 14.02: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a fost primită de Klaus Iohannis.

Vizita Maiei Sandu la București are loc cu o zi înainte de împlinirea unui an de la declanşarea războiului din Ucraina, țară care se învecinează atât cu Republica Moldova, cât și cu România.

Administrația Prezidențială a publicat primele imagini oficiale de la întâlnirea celor doi șefi de stat.

***

Știrea inițială: Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis și Maia Sandu vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energiei, transporturilor, sănătății, educaţiei și societății informaţionale, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, precum şi stadiul, şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

„Consultările politice ale președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa”, transmite Administrația Prezidențială.

Ulterior, Sandu și Iohannis vor face declarații de presă comune.

Este prima întâlnire a celor doi după ce președinta Republicii Moldova a avertizat privind un plan al Rusiei de a prelua puterea la Chișinău, prin „acțiuni violente, atac asupra unor instituții și luare de ostatici”.

De asemenea, reuniunea vine la două zile după ce Maia Sandu a fost elogiată de Joe Biden în discursul susținut la Varșovia, apoi s-a întâlnit, tot în capitala Poloniei, cu liderul de la Casa Albă pentru a discuta despre „eforturile de a menține pacea și ordinea publică în țară”.

Situația delicată a Republicii Moldova a fost discutată miercuri și la reuniunea de la Varșovia a formatului București9 (care reunește liderii de pe flancul estic al NATO - Polonia, România, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Estonia, Ungaria, Letonia și Slovacia) cu președintele american Joe Biden.

În cadrul acestei reuniuni, „o atenție specială a fost acordată și partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate”, a declarat Iohannis după summit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    cobra 23.02.2023, 11:01

    Săracii bieții romani. Cine a ajuns sa le decidă soarta.... Uitați-vă la ei..... !!!!!!

  • Avatar comentarii

    cobra 23.02.2023, 17:27

    Parcurgem crize de proporții istorice in care tu ai târât România si pe români!

  • Avatar comentarii

    Lacrimipentruronania 23.02.2023, 21:09

    Războinicul presedinte al României,vrea sa termine definitiv cu Rusia!Un brav urmaș al lui Hitler !Dumnezeu să binecuvânteze RUSIA!

  • Avatar comentarii

    hristo33 23.02.2023, 23:15

    du-te in rusia.

  • Avatar comentarii

    hristo33 23.02.2023, 23:16

    cine voiai sa ne conduca, sosoaca sau dancila,)) ciumaRosa

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!