Marea Britanie, susținută de aliații din Consiliul de Securitate al ONU în privința măsurilor luate împotriva Rusiei în cazul otrăvirii lui Skripal

Comentează
Marea Britanie susținută de aliații din Consiliul de Securitate al ONU

Marea Britanie a fost asigurată de susținerea aliaților săi, inclusiv a Statelor Unite, în conflictul diplomatic cu Rusia. În cadrul întrunirii Consiliului de Securitate al ONU, națiunilor aliate ale Londrei au anunțat că sunt de partea britanicilor în acțiunile lor de a condamna Rusia pentru tentativa de asasinat asupra spionului dublui Sergei Skripal și a fiicei sale, scrie The Guardian.

Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, a transmis un mesaj de susținere pentru Marea Britanie pe care a numit-o cel mai important aliat al Statelor Unite. "SUA se declară solidare cu Marea Britanie. SUA cred că Rusia este responsabilă pentru atacul asupra două persoane din Regatul Unit în care s-a folosit o neurotoxină. Acesta este un moment definitoriu. De multe ori, statele membre spun că sunt împotriva folosirii armelor chimice indiferent de circumstanţe. Acum, un stat membru este acuzat că a folosit arme chimice pe teritoriul altui stat membru. Credibilitatea acestui consiliu nu va supravieţui dacă nu vom trage Rusia la răspundere”, a fost mesajul transmis de Haley în numele administrație de la Casa Albă.

Mesaj de susținere pentru Londra a avut și Franța. Ambasadorul francez la ONU, Francois Delattre, a anunțat că țara sa oferă "susţinere şi solidaritate totală față de Marea Britanie. Am ajuns într-un nou stagiu: folosirea unei neurotoxine care nu a fost declarată la OPCW într-un spaţiu public pe teritoriul unei ţări europene”, a susținut reprezentantul Parisului.

Marea Britanie, care a convocat de urgență întrunirea membrilor Consiliului de Securitate al ONU, a acuzat Rusia că a încălcat Convenţia Armelor Chimice prin faptul că nu a făcut public programul Novichok. Jonathan Allen, reprezentantul-adjunct permanent al Marii Britanii la ONU, a spus că. "Doar acest lucru înseamnă că ar trebui să nu mai luaţi în seama ce auziţi despre posibilitatea ca alte ţări să fi moştenit această tehnologie. Aceasta nu a fost o infracţiune banală. A fost o folosire de forţă ilegală, o încălcare a cartei ONU, care reprezintă baza ordinii internaţionale”.

Rusia a respins acuzațiile Londrei și a sugerat că guvernul britanic ar fi de fapt în spatele atacului pentru a denigra imaginea Rusiei înaintea Campionatului Mondial de fotbal din această vară. "Nu a avut loc nicio cercetare ştiinţifică şi nici nu am dezvoltat neurotoxina Novichok. Cea mai probabilă sursă a atacului sunt ţările care au făcut cercetări pentru aceste arme, inclusiv Marea Britanie”, a spus ambasadorul rus la ONU, Vissaly Nebenzia.

Reprezentantul Moscovei a mai adăugat că scrisoarea prim-ministrului britanic Theresa May este, mai degrabă, "o ameninţare pentru un stat suveran. Scrisoarea conţine afirmaţii iresponsabile asupra cărora îmi este şi greu să comentez folosind limbaj diplomatic”.

Rusia crede că acest caz este de responsabilitatea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), în timp ce Jonathan Allen a subliniat că Marea Britanie a sesizat deja această instituție cerând deschiderea unei investigații.

Întrunirea Consiliului de Securitate al ONU a avut loc la câteva ore după ce premierul britanic, Theresa May a anunțat că a luat decizia de a expulza 23 de diplomaţi ruşi de pe teriroiul Marii Britanii, aceștia fiind considerați a fi agenți de informații nedeclarați.

Conflictul dintre cele două țări a izbucnit după ce fostul agent dublu ruso-britanic, Sergei Skirpal și fiica sa Yulia, au fost găsiți inconștienți pe o bancă în Salisbury, pe data de 4 martie. În urma testelor, Marea Britanie a constatat că cei doi au fost expuși unui gaz neurotoxic din grupul agenților Novichok, dezvoltați de programul militar rus.

Diplomaţii ruși au la dispoziţie o săptămână să părăsească regatul. Ei au fost identificaţi ca fiind ”ofiţeri de informaţii nedeclaraţi”, a declarat premierul britanic.

Rusia neagă că a fost implicată în tentativa de asasinare a fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale șoi a refuzat să coopereze în acest caz sau să respecte ultimatumul dat de Londra pentru a oferi o explicație în acest caz.

Citește și: Ambasadorul Rusiei la București: Bărbatul otrăvit la Londra, Sergei Skripal, era spion britanic

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală