Marine Le Pen se retrage de la conducerea Frontului Național (formațiune populistă de extremă-dreapta), pentru a se concentra pe campania pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Marine Le Pen, liderul formațiunii de extremă-dreapta Frontul Național, a anunțat luni, la o zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, că se retrage de la conducerea partidului. „În seara aceasta, am decis să mă suspend din funcţia de preşedinte al Frontului Naţional. Nu voi mai fi preşedintele Frontului Naţional, voi fi candidatul la alegerile prezidențiale”, a spus Le Pen.
Decizia lui Marine Le Pen pare să fie o strategie prin care încearcă să strângă mai multe voturi pentru scrutinul din 7 mai, în care francezii și vor alege următorul președinte. Le Pen a spus anterior că nu este candidatul partidului pe care îl conduce și că platforma cu care candidează este a ei, și nu reflectă viziunea partidului, relatează The Independent.
Marine Le Pense afla în fruntea Frontul Național din ianuarie 2011, după ce a preluat conducerea de la tatăl ei, Jean-Marie Le Pen.
În primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, desfășurat duminică, Le Pen a fost votată de 21,3% din francezii care s-au prezentat la urne. S-a clasat pe locul doi, în spatele lui Emmanuel Macron, care a obţinut 24,01% din sufragii.
Totul despre alegerile prezidențiale din Franța:Alegeri prezidențiale Franța | Macron și Le Pen vor avea o dezbatere electorală pe 3 maiFOTO | Brigitte Trogneux, posibilă prima Doamnă a Franței: La 17 ani, Emmanuel mi-a spus că o să se însoare cu mineMacron vs Le Pen în turul doi al alegerilor prezidențiale | Franța ”în marș” spre Europa după scrutinul de duminică: Macron vs Le Pen în turul 2Alegeri în Franța | Moștenirea lăsată de Francois Hollande, cel mai nepopular președinte din istoria recentă a țării