„Nu o să-mi dau demisia, pentru că nu am niciun motiv să fac aşa ceva. Eu aduc plusuri PNL. (…). Câtă vreme sunt în această funcţie, eu am făcut numai servicii PNL. Dacă PNL consideră că, în situaţia creată, îi este mai bine fără mine, eu nu voi opune nici cea mai mică rezistenţă. Oameni care şi-au dovedit nevinovăţia nu au putut beneficia de drepturile pe care ar fi trebuit să le aibă, ori, într-o societate sănătoasă, aşa ceva nu e normal. Nu pot afirma, dar nici nu pot să exclud că sunt o persoană care deranjează pe ici pe colo, prin multe locuri. M-a pus pe gânduri faptul că acum apare prejudiciul ridicat de la 40 de mii de euro, care oricum era mult, la 60 de mii de euro. De unde au fost scoase sumele acelea? Asta îmi arată că ceva este putred în toată povestea (…). Nu am dat niciodată nicio declaraţie (la DNA), în acest dosar, m-am mirat doar că am fost trimis în judecată”, a afirmat Nicolae Robu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Ca și la ieșirea din sediul DNA București, edilul şi-a reafirmat nevinovăţia în speţa din dosarul vânzării locuinţelor şi a comentat că i se pare incorect faptul că toată imaginea publică creată este că „primarii Robu şi Ciuhandu au vândut 1.000 de locuinţe”, în timp ce în mandatul său au fost date doar două „magherniţe”.

„Ce caut eu în toată povestea cu 1.000 de locuinţe şi cu pagubă de miliarde de euro? În instanţă sunt acuzat doar de cele două apartamente, dar mediatic şi aşa a plecat din DNA. …De ce în documentul care mi s-a înmânat mie se vorbeşte pe patru pagini de ceea ce s-a întâmplat când nu eram primar?”, a menţionat edilul timişorean, citat de Agerpres.

„Sunt uluit de ceea ce mi se întâmplă”, a declarat Robu, printre altele, la ieșirea din sediul DNA.

Edilul a fost chemat la audieri – și în luna iunie – la DNA Timișoara, pentru a da explicații procurorilor anticorupție într-un dosar privind anveloparea unor blocuri din Timișoara cu fonduri europene.

FOTO – Arhivă


Citește și… Gabriela Firea anunță închiderea Arenei Naționale pentru refacerea gazonului și dă vina pe o investigație a GSP!

Tolo: În curând, Gabi Firea va închide Bucureștiul pentru că nu-l poate gestiona


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.