UPDATE: Primarul Nicolae Robu este cercetat penal de DNA Timișoara

Comentează
Nicolae Robu nu demisionează din fruntea PNL Timiș. Primarul Nicolae Robu, la DNA (Arhivă)

Primarul Nicolae Robu, la DNA Timișoara. Edilul a fost chemat vineri la audieri pentru a da explicații procurorilor anticorupție într-un dosar privind anveloparea unor blocuri din Timișoara cu fonduri europene.UPDATE 11:40: Primarul Nicolae Robu a fost audiat în calitate de suspect la DNA Timișoara. Edilul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea de documente nereale pentru obţinerea de fonduri europene, fals şi uz de fals, într-un dosar ce vizează reabilitarea termică a 65 de blocuri din Timișoara, cu fonduri europene, relatează Mediafax.ro.

„Era o rudă prin alianță cu care nu am avut relații, ca și cum nu am fost rude, și sper că și el recunoaște. Era membru activ în secretariatul PNL, nu ne-am vizitat niciodată, nu am avut relații, de altfel a și divorțat de o nepoată a mea. Trebuie să văd mai întâi în detaliu despre ce e vorba. Eu sunt foarte relaxat, foarte senin, nici nu am știut că i se face atribuirea acestei persoane. Chiar dacă m-a deranjat atunci simplul fapt că era această legătură, pe mine m-a deranjat și am reproșat că s-a întâmplat așa. Eu nu m-am implicat decât în momentul în care el pretindea mai mulți bani, și am fost categoric cu el. Dacă ai luat un contract de 15.000 de euro, atribuit conform legii. Legea Achizițiilor Publice permite atribuirea sumei de 15.000 de euro. Atât era platforma atunci, după aceea a crescut. Eu nu contest că valoarea muncii tale valorează mai mult. Poate valorează, poate nu, nu e treaba mea să fac astfel de evaluări. I-am spus foarte clar. Nu exista nicio bază legală să primesti bani în plus. I-am atras atenția foarte serios, nu l-am șantajat, Doamne ferește. Dimpotrivă, l-am acuzat pe el că ne șantajează și o să prezint SMS-ul pe care l-am trimis. L-am acuzat pe el că ne șantajeaza refuzând să predea documentația și este un pericol ca noi să predăm fonduri europene. Atât pot să vă spun. Nu a predat toata documentația, a trebuit să fie contractat alt proiectant, care a făcut anumite lucruri. Nu intru în bucătăria aceasta tehnică, pentru că nu mă pricep. A făcut ce trebuia să facă ei și eu atât știu, și că totul a fost legal, s-au depus documentele, am obținut finanțarea europeană și am reușit să anvelopăm 50 de blocuri de care se bucură, nu mai țin minte câte familii. Eu când am luptat să nu se dea mai mult de 15.000 de euro, asta e tot ce am făcut în povestea asta. Eu o să demontrez asta.”, a declarat primarul Timișoarei la ieșirea din sediul DNA, pentru Opinia Timișoarei.

După ce viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, a fost audiat de procurorii DNA, astăzi Nicolae Robu a fost chemat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, scrie Opinia Timișoarei.

Edilul Timișoarei a afirmat că nu știe de ce a fost chemat la audieri. Nicolae Robu a spus că va răspunde la toate întrebările procurorilor și nu crede că în Primăria Timișoara s-ar fi falsificat documente, notează sursa citată.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FOpiniaTM%2Fvideos%2F10155791765618981%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="308" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Procurorii DNA au demarat o anchetă ce vizează încredințarea unor lucrări pentru anveloparea de blocuri în Timișoara cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Citește și Ultima zi de lucru a celui mai controversat postac: George Harabagiu. Mărirea și decăderea unui propagandist-şef la PSD

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!