ANM a emis, vineri, o informare meteo de ninsori şi viscol în zona montană, respectiv de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, în restul regiunilor, valabilă începând de sâmbătă dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 decembrie, ora 8:00 – 10 decembrie, ora 20:00, treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. Astfel, în vestul, nordul şi centrul ţării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie, apoi mixte.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, vor fi condiţii de polei.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă.

De asemenea, vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea redusă. Intensificări temporare sunt anunţate şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice şi sudice, unde se vor atinge 50 – 70 km/h.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri.


Citește și: ”Noaptea ca plugarii”. Județul Buzău, deszăpezit de o familie PSD și de o bătrână de 79 de ani


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.