Ministrul de externe și cel de interne au avut o ieșire comună, într-o emisiune la Antena3, în care au afirmat că România este „stat membru Schengen”, iar decizia statelor UE din decembrie este o „victorie politică”. Cu toate acestea, România a obținut doar aderarea din martie cu frontierele maritime și aeriene, în timp ce aderarea terestră a fost amânată fără o dată fixă, fiind la latitudinea Austriei să-și ridice obiecțiile.
„Eu spun că suntem în Schengen, pentru că, dacă ne uităm la textul deciziei publicate astăzi, spune despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen. Mai avem o etapă, dar este un pas important în procesul de aderare completă la Schengen, un pas pentru care s-au depus eforturi diplomatice în strânsă coordonare cu Ministerul de Interne şi cu colegii”, a declarat ministrul de externe, Luminița Odobescu, joi seară, la Antena 3, potrivit news.ro.
Cătălin Predoiu a afirmat, la rândul său, că „este o victorie a României, o victorie politică, în primul rând, dincolo de avantajele şi efectele tehnice“.
„Fără îndoială, suntem un stat membru Schengen, în virtutea şi în temeiul acestei decizii a Consiliului. Cred că acesta este principalul avantaj faptul că am dobândit statutul de stat membru Schengen, membru al clubului, dacă vreţi, ceea ce face mai uşoară munca în continuare pentru punctul rămas în discuţie, ceea ce profilează mai bine România în rândul statelor membre ale Uniunii Europene”, a completat și ministrul de interne Cătălin Predoiu.
Cei doi oficiali au trasat ca obiectiv pentru 2024 finalizarea aderării la spațiul Schengen și cu granițele terestre.
Acest lucru este însă dependent de acordul Austriei, iar în urmă cu o zi cotidianul austriac Der Standard scria că Austria poate continua să blocheze intrarea în Schengen.
„Este un al doilea pas pentru finalizarea procesului de aderare deplină la Schengen şi practic, vom continua demersurile diplomatice împreună pentru anul acesta pentru a atinge acest obiectiv. Aşa cum am făcut în ultimele luni, vom continua în strânsă coordonare şi la nivel politic, evident, dialogul în primul rând cu Austria şi cu sprijinul Comisiei Europene şi cu celelalte state. Sperăm ca în acest an să reuşim să ne atingem şi acest obiectiv”, a explicat ministrul de externe.
Acordul Schengen privind România și Bulgaria urmează să fie extins prin aer și apă la sfârșitul lunii martie. Cu toate acestea, aderarea deplină este posibilă numai după un vot unanim al UE. „Consiliul se va strădui să ia o decizie de eliminare a controalelor personale la frontierele terestre”, spune cea mai recentă decizie a Consiliului UE, din 30 decembrie 2023.
Guvernul austriac a legat deja primul pas de relaxare de condiții care nu sunt incluse în Tratatul Schengen. Într-o declarație comună a Austriei, României și Bulgariei din 29 decembrie, s-a afirmat că de cel puțin trei ori mai mulți ofițeri de la agenția UE de protecție a frontierei Frontex ar trebui să fie trimiși la granița bulgaro-turcă și că Frontex ar trebui să fie mărită și pe zona sârbă a frontierei bulgare. De asemenea, se oferă finanțare UE pentru vehicule de teren, drone, sisteme electronice de supraveghere și un gard.
Cele trei state au convenit, de asemenea, că România și Bulgaria vor lua înapoi toți imigranții care au fost înregistrați în cele două state și apoi vor veni în Austria, în termen de o lună, conform Regulamentului Dublin. Aceasta înseamnă că mult mai mulți imigranți, pentru ale căror proceduri sunt responsabile cele două state, pot fi returnați într-un timp mai scurt.
În ciuda tuturor acestor condiții, cancelarul austriac Karl Nehammer a spus că procesul este încă departe de final.
„Mai este un drum lung până când ambele țări vor intra pe deplin în Schengen. Europa trebuie să se protejeze eficient împotriva migrației necontrolate, vom continua să insistăm asupra acestui lucru”, transmitea Nehammer pe 31 decembrie.
Claudea 05.01.2024, 11:32
Nu prea cred eu, a fost prea simplu.
Miha93x 05.01.2024, 11:45
Mi te adresez acum!Nu-mi fute meciu cu criza cu azilul mati ca plătești!
lipanileana 05.01.2024, 11:47
Da ,sa zicem că e o victorie politică.
Miha93x 05.01.2024, 11:50
Ce vrei e legitima apărare!Cine plătește are justiție!Nu o folosii sa dai blocuri!
nasty1 05.01.2024, 11:51
Bine ca ati precizat: Predoiu si Odobescu s-au laudat aiurea la Antena3, post unde PSD si PNL pot spune orice minciuna si tampenie, pentru ca pompeaza anual milioane si milioane de euro din bani publici, din banii nostri, ai tuturor. Iar pe cei care se uita la A3 nu-i da inteligenta afara din casa, cred ca fazanii tot ce li se spune acolo...