Adaugă comentariu- Libertatea a mers la Ditrău, unde lucrurile par a se fi liniștit. Cei doi încă lucrează la fabrica de pâine, dar sunt cazați într-un loc secret și protejați permanent. Deși s-au speriat și au suferit, cei doi srilankezi continură să vorbească frumos despre România și despre români.
Piumal și Mahinda frământă energic un aluat
gros pe masa din metal, albă de la făină. Este vineri, trecut de ora 14.00 și
abia au intrat în tură, la brutăria Ditroi aflată la marginea comunei Ditrău. Aruncă
aluatul pe blat, apoi în castroanele colorate așezate pe raftul din spatele
lor. Încearcă să ignore camerele îndreptate spre ei, dar zâmbesc din când în
când sfios către obiective. Le-au tot suportat de când au ajuns în România,
acum o lună, și au început să facă pâine.
Lacrimile lui Piumal
Welgamage Don Prasanna Piumal are 22 de ani și nu i-ar fi trecut prin cap vreodată că ar putea fi în centrul atenției doar pentru că frământă aluat într-o mică brutărie. Nici că într-o țară democratică și liberă precum România va fi criticat pentru culoarea pielii. Sau că va plânge din cauza răutăților oamenilor.
„Cred că localnicii nu au înțeles”,
spune el ridicând din umeri, referindu-se la sătenii care au ajuns să facă
petiții și grupuri pe Facebook cu postări pline de ură la adresa lui și a lui
Mahinda. Nu au înțeles că și ei sunt tot oameni și muncesc pentru ai lor.
Au venit ”la mai bine”
Tensiunile cu tentă rasistă au apărut în urmă cu două săptămâni. Au fost proteste la primărie, mesaje dure pe Facebook și amenințări la adresa gazdelor la care stăteau. Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a deschis dosar penal pentru incitare la ură, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat.
Pe modelul românilor care pleacă „la mai bine” în țări precum Germania, Franța sau Marea Britanie, Piumal și Mahinda au plecat din Sri Lanka la muncă, în străinătate. Agenția de recrutare i-a trimis în România, țară în care au venit cu gândul că vor câștiga suficient de mult cât să-și ajute familiile, cel puțin în următorii doi ani.
Piumal a lucrat într-un hotel din Sri
Lanka în ultimii doi ani. Acasă îi duc dorul părinții, un frate preot și o soră
care lucrează ca asistentă medicală. „Nu sunt căsătorit”, adaugă el râzând. Se
rușinează când îl întrebăm dacă are planuri de nuntă în România.
Bani pentru soție și copil
În schimb, Amarashinga Archchilag Mahinda, ori Mahinda, mai simplu, cum îi spun colegii, are o soție și un fiu, pe care i-a lăsat în țara insulară din sudul Asiei. Are 48 de ani și chiar joi, când a primit salariul, a trimis bani acasă. Soția e menajeră, fiul e la liceu. Vorbesc zilnic la telefon.
12 ani a lucrat în Sri Lanka și alți 11
în Dubai și Qatar. Acolo nu a fost asaltat niciodată de jurnaliști.
„Romanian people good”
În ciuda cuvintelor dure pe care le-au
primit, bărbații tot reușesc, cumva, să vadă dincolo de ele. Îi laudă pe cei
care au i-au primit cu brațele deschise în mica familie din brutărie și spun că
sunt oameni buni și amabili.
„România este o țară frumoasă, românii și maghiarii sunt oameni buni. Când am venit aici au fost niște probleme, dar acum totul este foarte bine, oamenii sunt amabili (romanian people good)”, spune Mahinda, într-o engleză greoaie, cu accent.
Până săptămâna trecută, Piumal și
Mahinda nici nu au știut ce se întâmplă în jurul lor. Nu au știut că locuitorii
din Ditrău au o problemă cu ei și cu culoarea pielii lor. Când a aflat, Piumal
a plâns.
Doar două persoane știu unde stau
Pentru că gazdele la care stăteau în Ditrău au primit amenințări cu moartea, Piumal și Mahinda au fost mutați în Gheorgheni, o localitate aflată la 15 kilometri de Ditrău. Doar două persoane știu unde locuiesc cei doi acum, iar unul dintre șoferii brutăriei îi duce acasă cu mașina personală, ca să evite incidentele cu localnicii revoltați.
„Noi
i-am dus acasă, i-am adus la muncă, am fost cu ei la cumpărături, le-am
explicat că sunt niște localnici care sunt mai în vârstă și acceptă mai puțin
străinii. Iar săptămâna trecută au aflat de la familiile lor, pentru că știrile
din Sri Lanka au vorbit despre situația noastră din Ditrău. Erau îngrijorați că
o să iasă pe stradă și cineva o să le facă ceva rău. Dar le-am promis că le
suntem alături. Acum localnicii au o problemă cu noi, nu cu ei”, a explicat
patroana brutăriei Ditroi, Kollo Katalin.
De la rasism, la probleme cu salariul
Iar problema s-a dovedit a fi una reală. Oamenii au refuzat să mai cumpere pâine „frământată de mâini negre”, iar vânzările de produse fabricate de brutăria Ditroi au scăzut cu 20 la sută.
Pe măsură ce scandalul a evoluat și a ajuns, treptat, de la presa centrală la cea internațională, localnicii și-au îndreptat atenția către angajatori. Cei din urmă au pus angajarea srilankezilor pe seama lipsei de forță de muncă locală, în timp ce sătenii spun că nu vor să lucreze în brutărie din cauza salariilor mici și a condițiilor de muncă.
„A fost o perioadă în care angajații
noștri care sunt din Ditrău ne-au spus că nici nu vor să iasă pe stradă pentru
că strigă după ei că de ce mai lucrează la noi, cum acceptă așa ceva. Dar s-au mai
liniștit lucrurile”, spune Kollo Katalin.
Mulți dintre angajații care lucrează cu Piumal și Mahinda au venit la mine și m-au rugat să nu-i trimitem acasă și ne-au spus că orice se întâmplă, ei sunt alături de noi și vor să lucreze împreună cu băieții.
Kollo Katalin, patroana brutăriei Ditroi:
Angajații neagă problemele
În hala în care se face pâinea, toată
lumea zbârnâie. Fiecare își știe locul: într-o parte se feliază, în cealaltă se
coace, în spate se frământă, în față se ambalează. Se aud cuvinte în română și
în maghiară, amestecate, din toate părțile.
„Nu mi se pare ok ce au făcut oamenii. Sunt foarte răi. Mentalitatea este foarte joasă”, e de părere Gabriel.
Are 22 de ani și lucrează de jumătate de
an la Ditroi, la aparatul de feliat pâinea. Îi place ce face și nici nu se
gândește să plece, în ciuda protestelor din comuna în care locuiește.
De aceeași părere este și Alexandru, care lucrează de un an și jumătate în brutărie. Are grijă ca pâinea de casă să iasă aurie și bine făcută din cuptor.
„Nu sunt probleme nici cu salariul, nici
cu șefii. Nu înțeleg de ce foștii colegi care au plecat de aici spun astfel de
lucruri. Cred că problema lor este că au venit cei doi colegi noi și, cum nu au
fost dați afară, acum spun lucruri care să ne facă nouă rău”, spune tânărul de
19 ani.
Prima lor zăpadă
Mahinda și Piumal schimbă câteva cuvinte
în limba lor în timp ce frământă aluatul. Nici nu s-au apucat bine de treabă și
deja s-au umplut de făină. De partea cealaltă a mesei, colegele lor aruncă
aluatul în sus și în jos și îi dau formă rotundă.
Anul ăsta au văzut prima zăpadă din viața lor, albă ca făina. Au privit-o curioși, au pipăit-o. Tot pentru prima dată au simțit și frigul, o senzație neobișnuită pentru ei, veniți dintr-o țară cu temperaturi de peste 30 de grade tot anul.
„Stăteau în casă cu un ungur, aici, în
Ditrău. În cameră erau 23 de grade. Ungurul stătea în pantaloni scurți și
tricou, dar ei tremurau de frig, îmbrăcați gros și cu căciulă pe cap”,
povestește Kollo Katalin.
Două zâmbete și o speranță
Îl întreb pe Mahinda ceva în engleză și
nu înțelege, Piumal îi traduce în singaleză. În lipsa cuvintelor, zâmbesc
amândoi.
Sunt nedespărțiți. Locuiesc împreună,
merg împreună la cumpărături și gătesc pe rând. Mănâncă orez cu curry și salate
de fructe și legume. Mâncarea tradițională românească încă le este necunoscută.
Au învățat doar că românii mănâncă prea multă pâine și că-s cam iuți la mânie. Și speră, ca într-o zi, culoarea pielii lor să nu mai fie motiv de supărare.