Am vorbit cu Piumal și Mahinda, muncitorii din Sri Lanka angajați la brutăria din Ditrău. Unul a plâns când a aflat că localnicii vor să-i alunge: „A fost o neînțelegere, romanian people good”

Comentează
Arhiva foto

Comuna Ditrău din județul Harghita a clocotit în ultimele două săptămâni, după ce localnicii s-au răsculat împotriva a doi srilankezi angajați la o brutărie. Totul a culminat cu un sfat popular, unde oamenii au cerut ca străinii să fie alungați.

  • Libertatea a mers la Ditrău, unde lucrurile par a se fi liniștit. Cei doi încă lucrează la fabrica de pâine, dar sunt cazați într-un loc secret și protejați permanent. Deși s-au speriat și au suferit, cei doi srilankezi continură să vorbească frumos despre România și despre români.
Brutăria Ditroi este la marginea comunei Ditrău și are 90 de angajați

Piumal și Mahinda frământă energic un aluat gros pe masa din metal, albă de la făină. Este vineri, trecut de ora 14.00 și abia au intrat în tură, la brutăria Ditroi aflată la marginea comunei Ditrău. Aruncă aluatul pe blat, apoi în castroanele colorate așezate pe raftul din spatele lor. Încearcă să ignore camerele îndreptate spre ei, dar zâmbesc din când în când sfios către obiective. Le-au tot suportat de când au ajuns în România, acum o lună, și au început să facă pâine.

Lacrimile lui Piumal

Welgamage Don Prasanna Piumal are 22 de ani și nu i-ar fi trecut prin cap vreodată că ar putea fi în centrul atenției doar pentru că frământă aluat într-o mică brutărie. Nici că într-o țară democratică și liberă precum România va fi criticat pentru culoarea pielii. Sau că va plânge din cauza răutăților oamenilor.

Piumal are doar 22 de ani și a lucrat înainte doi ani într-un hotel din Sri Lanka

„Cred că localnicii nu au înțeles”, spune el ridicând din umeri, referindu-se la sătenii care au ajuns să facă petiții și grupuri pe Facebook cu postări pline de ură la adresa lui și a lui Mahinda. Nu au înțeles că și ei sunt tot oameni și muncesc pentru ai lor.

Au venit ”la mai bine”

Tensiunile cu tentă rasistă au apărut în urmă cu două săptămâni. Au fost proteste la primărie, mesaje dure pe Facebook și amenințări la adresa gazdelor la care stăteau. Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a deschis dosar penal pentru incitare la ură, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat.

Pe modelul românilor care pleacă „la mai bine” în țări precum Germania, Franța sau Marea Britanie, Piumal și Mahinda au plecat din Sri Lanka la muncă, în străinătate. Agenția de recrutare i-a trimis în România, țară în care au venit cu gândul că vor câștiga suficient de mult cât să-și ajute familiile, cel puțin în următorii doi ani.

Piumal a lucrat într-un hotel din Sri Lanka în ultimii doi ani. Acasă îi duc dorul părinții, un frate preot și o soră care lucrează ca asistentă medicală. „Nu sunt căsătorit”, adaugă el râzând. Se rușinează când îl întrebăm dacă are planuri de nuntă în România.

Bani pentru soție și copil

În schimb, Amarashinga Archchilag Mahinda, ori Mahinda, mai simplu, cum îi spun colegii, are o soție și un fiu, pe care i-a lăsat în țara insulară din sudul Asiei. Are 48 de ani și chiar joi, când a primit salariul, a trimis bani acasă. Soția e menajeră, fiul e la liceu. Vorbesc zilnic la telefon.

Mahinda are 48 de ani, o soție și un fiu de 18 ani

12 ani a lucrat în Sri Lanka și alți 11 în Dubai și Qatar. Acolo nu a fost asaltat niciodată de jurnaliști.

„Romanian people good”

În ciuda cuvintelor dure pe care le-au primit, bărbații tot reușesc, cumva, să vadă dincolo de ele. Îi laudă pe cei care au i-au primit cu brațele deschise în mica familie din brutărie și spun că sunt oameni buni și amabili.

„România este o țară frumoasă, românii și maghiarii sunt oameni buni. Când am venit aici au fost niște probleme, dar acum totul este foarte bine, oamenii sunt amabili (romanian people good)”, spune Mahinda, într-o engleză greoaie, cu accent.

Piumal (stânga) și Mahinda (dreapta) își ajută familiile din Sri Lanka trimițându-le bani lunar

Până săptămâna trecută, Piumal și Mahinda nici nu au știut ce se întâmplă în jurul lor. Nu au știut că locuitorii din Ditrău au o problemă cu ei și cu culoarea pielii lor. Când a aflat, Piumal a plâns.

Doar două persoane știu unde stau

Pentru că gazdele la care stăteau în Ditrău au primit amenințări cu moartea, Piumal și Mahinda au fost mutați în Gheorgheni, o localitate aflată la 15 kilometri de Ditrău. Doar două persoane știu unde locuiesc cei doi acum, iar unul dintre șoferii brutăriei îi duce acasă cu mașina personală, ca să evite incidentele cu localnicii revoltați.

Kollo Katalin (dreapta), patroana brutăriei Ditroi

„Noi i-am dus acasă, i-am adus la muncă, am fost cu ei la cumpărături, le-am explicat că sunt niște localnici care sunt mai în vârstă și acceptă mai puțin străinii. Iar săptămâna trecută au aflat de la familiile lor, pentru că știrile din Sri Lanka au vorbit despre situația noastră din Ditrău. Erau îngrijorați că o să iasă pe stradă și cineva o să le facă ceva rău. Dar le-am promis că le suntem alături. Acum localnicii au o problemă cu noi, nu cu ei”, a explicat patroana brutăriei Ditroi, Kollo Katalin.

De la rasism, la probleme cu salariul

Iar problema s-a dovedit a fi una reală. Oamenii au refuzat să mai cumpere pâine „frământată de mâini negre”, iar vânzările de produse fabricate de brutăria Ditroi au scăzut cu 20 la sută.

Pe măsură ce scandalul a evoluat și a ajuns, treptat, de la presa centrală la cea internațională, localnicii și-au îndreptat atenția către angajatori. Cei din urmă au pus angajarea srilankezilor pe seama lipsei de forță de muncă locală, în timp ce sătenii spun că nu vor să lucreze în brutărie din cauza salariilor mici și a condițiilor de muncă.

„A fost o perioadă în care angajații noștri care sunt din Ditrău ne-au spus că nici nu vor să iasă pe stradă pentru că strigă după ei că de ce mai lucrează la noi, cum acceptă așa ceva. Dar s-au mai liniștit lucrurile”, spune Kollo Katalin.

Mulți dintre angajații care lucrează cu Piumal și Mahinda au venit la mine și m-au rugat să nu-i trimitem acasă și ne-au spus că orice se întâmplă, ei sunt alături de noi și vor să lucreze împreună cu băieții.Kollo Katalin, patroana brutăriei Ditroi:

Angajații neagă problemele

În hala în care se face pâinea, toată lumea zbârnâie. Fiecare își știe locul: într-o parte se feliază, în cealaltă se coace, în spate se frământă, în față se ambalează. Se aud cuvinte în română și în maghiară, amestecate, din toate părțile.

„Nu mi se pare ok ce au făcut oamenii. Sunt foarte răi. Mentalitatea este foarte joasă”, e de părere Gabriel.

Gabriel lucrează de aproape jumătate de an în brutăria Ditroi

Are 22 de ani și lucrează de jumătate de an la Ditroi, la aparatul de feliat pâinea. Îi place ce face și nici nu se gândește să plece, în ciuda protestelor din comuna în care locuiește.

De aceeași părere este și Alexandru, care lucrează de un an și jumătate în brutărie. Are grijă ca pâinea de casă să iasă aurie și bine făcută din cuptor.

Alexandru are 19 ani și este cuptorist

„Nu sunt probleme nici cu salariul, nici cu șefii. Nu înțeleg de ce foștii colegi care au plecat de aici spun astfel de lucruri. Cred că problema lor este că au venit cei doi colegi noi și, cum nu au fost dați afară, acum spun lucruri care să ne facă nouă rău”, spune tânărul de 19 ani.

Prima lor zăpadă

Mahinda și Piumal schimbă câteva cuvinte în limba lor în timp ce frământă aluatul. Nici nu s-au apucat bine de treabă și deja s-au umplut de făină. De partea cealaltă a mesei, colegele lor aruncă aluatul în sus și în jos și îi dau formă rotundă.

Anul ăsta au văzut prima zăpadă din viața lor, albă ca făina. Au privit-o curioși, au pipăit-o. Tot pentru prima dată au simțit și frigul, o senzație neobișnuită pentru ei, veniți dintr-o țară cu temperaturi de peste 30 de grade tot anul.

Franzele abia scoase din cuptor

„Stăteau în casă cu un ungur, aici, în Ditrău. În cameră erau 23 de grade. Ungurul stătea în pantaloni scurți și tricou, dar ei tremurau de frig, îmbrăcați gros și cu căciulă pe cap”, povestește Kollo Katalin.

Două zâmbete și o speranță

Îl întreb pe Mahinda ceva în engleză și nu înțelege, Piumal îi traduce în singaleză. În lipsa cuvintelor, zâmbesc amândoi.

Sunt nedespărțiți. Locuiesc împreună, merg împreună la cumpărături și gătesc pe rând. Mănâncă orez cu curry și salate de fructe și legume. Mâncarea tradițională românească încă le este necunoscută.

Au învățat doar că românii mănâncă prea multă pâine și că-s cam iuți la mânie. Și speră, ca într-o zi, culoarea pielii lor să nu mai fie motiv de supărare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!