Inspectorul şef al ITM Harghita, Dorin Male, a declarat că se efectuează un control ”pe linie de relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă”, în fapt aspectele sesizate de oamenii din sat în ultima vreme.

În legătură cu prezenţa celor doi muncitori srilankezi, Dorin Male a precizat că a fost efectuat deja un control, împreună cu Biroul de Imigrări, în urma căruia s-a constatat că aceştia lucrează în mod legal.

Mai mulţi localnici din Ditrău au acuzat, sâmbătă, la o adunare sătească, faptul că au muncit în condiţii inumane la brutăria din sat, că lucrau mult mai multe ore decât erau pontaţi, că nu erau plătiţi suficient şi că patronul s-ar fi purtat cu ei foarte urât.

Celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă de furia localnicilor

Duminică, la o zi de la anunțul că îi vor scoate din procesul de producția a pâinii pe cei doi brutari din Sri Lanka, patronii fabricii de pâine din Ditrău par să se răzgândească, în fața criticilor.

Kollo Katalin, administratorul brutăriei din Ditrău, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că au făcut ”oferta” de a-i scoate din producție pe cei doi ”pentru liniștea satului”, dar că au decis ca aceștia să facă în continuare pâine.

Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări

Femeia a spus că celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă, însă, de furia localnicilor, la fel și angajaților care lucrează cu ei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO

Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Viva.ro

Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate

Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro

Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP

RECOMANDĂRI