Polițiștii au fost anunțați de cadrele medicale că tânăra a născut la domiciliul său, alarma fiind dată chiar de către soțul fetei. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță care, însă, nu a putut decât să constate decesul micuțului.

Polițiștii încearcă să stabilească împrejurările în care a decedat copilul și au au solicitat deja, în cadrul anchetei deschise în acest caz , necropsia micuțului.

„Sâmbătă, 4 mai, personalul medical din cadrul unei unități spitalicești ne-a sesizat despre faptul că o tânără, în vârstă de 16 ani, din comuna Călui, ar fi născut la domiciliu. În urma verificărilor efectuate, la domiciliul acesteia a fost găsit cadavrul nou-născutului. Acesta a fost depus la morga Spitalului Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ociderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ0 Olt, inspectorul principal  Alexandra Dicu, citată de olt-alert.ro.

Potrivit unor surse, familia adolescentei susține că nu ar fi ştiut că fata este însărcinată.

Recent, o femeie din Gorj a fost acuzată că și-a ucis pruncul nou născut și l-a dat la câini.


Citește și:

Detalii șocante despre mama care și-a ucis copilul nou-născut și apoi i-a dat foc. După oribila faptă s-a dus la bar să bea o cafea!

Femeia din Harghita care și-a ucis bebelușul după naștere a fost identificată. Ce a făcut după comiterea faptei


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.