MENIU CAUTĂ

Pot sau nu medicii să fie voluntari în spitale? Tema îi interesează și pe pacienți pentru că, având în vedere deficitul de personal, voluntarii acopereau o parte din serviciile către bolnavi

Alexandra Nistoroiu

a
de Alexandra Nistoroiu
Sute de medici activau ca voluntari în spitalele publice înainte ca ministrul Sănătăţii să le ceară, neoficial, managerilor de spitale să scape de medicii voluntari din spitalele publice.

Erau însă toate aceste sute de contracte încheiate în mod legal? Pot sau nu medicii să fie voluntari în spitale, fără ca această relaţie contractuală să fie intermediată de o asociaţie sau o fundaţie? Juriştii încă nu s-au pus de acord despre cum ar trebui interpretată legea.

Argumentul legislativ, care ar fi stat la baza directivei informale a ministerului, îl regăsim în Legea 78 din 2014, adică legea care reglementează activitatea de voluntariat în România.

Potrivit acestei legi, organizaţia-gazdă este „persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat”.

Nu toţi juriştii interpretează însă la fel acest paragraf din lege. Există o dispută cu privire la caracterul de „cu/fără scop lucrativ” al spitalelor publice.

Ce spun avocații

Avocatul Cătălina Bordianu Calangiu explicase pentru avocatnet.ro: „Nu se poate încheia valabil un contract de voluntariat între o persoană juridică – unitate sanitară publică sau privată – și un voluntar. În general, construcția este tripartită, între unitatea sanitară – numită beneficiar – , organizația gazdă -ONG – și voluntarul – persoana fizică”.

Pe de altă parte, un alt avocat, care a preferat să rămână sub anonimat, a explicat pentru Libertatea că spitalele publice nu pot fi considerate organizaţii cu scop lucrativ, deoarece nu au scopul de a obţine profit, ci sunt finanţate din bani publici.

Acelaşi avocat spune că legea voluntariatului nu le interzice medicilor să lucreze prin contract de voluntariat în spitalele publice şi că nu este necesar să se interpună o asociaţie, fundaţie între spital şi medicul voluntar pentru ca un astfel de contract să fie valabil.


Citește și: 

Reţeaua doctorilor falşi se extinde şi în spitale publice! O femeie de 30 de ani şi-a inventat o diplomă de medic şi lucrează de 10 ani la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov!

Falsul medic ginecolog de la Spitalul Judeţean Ilfov n-a dat Capacitatea, a intrat la liceu cu media 1,68 şi a abandonat definitiv Şcoala de Arte şi Meserii „Unirea” în clasa a IX-a! Mărturia unei paciente-doctor ajunsă pe mâna Ralucăi Bîrsan

Medicul fals a fost în sala de operaţie şi la naşterile din clinicile private! Sanador recunoaşte, Regina Maria şi MedLife întârzie răspunsul

Bani și documente ridicate din locuințele medicului fals și șefei secției de Ginecologie de la Spitalul Ilfov. Raluca Bîrsan și Roxana Dragu, audiate la Secția 9

După cazul medicului fals, Ministerul Sănătății aruncă și copilul împreună cu apa din copaie. Prigoana Sorinei Pintea împotriva tuturor voluntarilor din spitale!

Comentarii