”Casa Albă este afectată de retardare mentală”, a spus Rouhani într-o intervenție televizată.

Reacția furibundă a președintelui iranian a fost provocată de sancțiunile anunțate de Donald Trump împotriva ayatollahului Ali Khamenei și a ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif, sancțiuni pe care Rouhani le consideră ”scandaloase și idioate”.

”Sancționați ministrul de Externe concomitent cu o solictare pentru negocieri?”, s-a minunat Rouhani.

Președintele Donald Trump a anunțat, luni, că a semnat un ordin prin care impune sancțiuni împotriva liderului suprem din Iran, Ali Khamenei și împotriva șefului diplomației iraniene.

Vorbind cu reporterii în Biroul Oval, Trump a declarat că a semnat un ordin executiv care impune sancțiuni „dure” asupra Iranului. Prin acestea i se va respinge liderului suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, și altora accesul la instrumente financiare.

„Acțiunile de astăzi se datorează unei serii de acțiuni agresive întreprinse de regimul iranian în ultimele săptămâni, inclusiv doborârea avioanelor americane”, a spus Trump care a fost însoțit la discuția cu jurnaliștii de șeful Trezoreriei, Steve Mnuchin, și vicepreședintele Mike Pence.

„Liderul suprem al Iranului este cel care, în cele din urmă, este responsabil de comportamentul ostil al regimului, este respectat în țara sa și controlează brutale instrumente opresive ale regimului, inclusiv Corpul Gărzii Revoluționare islamice”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

Citește și:Trump anunță că impune noi sancțiuni dure împotriva Iranului, după doborârea unei drone americane săptămâna trecută

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.