Alba Iulia. Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică seara, la Alba Iulia, faţă de modificările fiscale adoptate de Guvern dar şi faţă de noile legi ale Justiţiei printre participanţi aflându-se şi filozoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani. Protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii Alba unde au rămas timp de mai bine de o oră ascultând melodii patriotice şi scandând lozinci împotriva Guvernului şi PSD precum „Jos Guvernul!”, „Hoţii, hoţii” sau „PSD ciuma roşie”.

După începerea protestului, participanţilor li s-a alăturat şi filozoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, care a spus că a dorit să participe la protest pentru că este interesat de „soarta cetăţii”. Filosoful, care a participat sâmbătă şi duminică la două evenimente organizate la Alba Iulia, a promis la finalul unui dintre aceştia că va ieşi în stradă alături de albaiulieni şi s-a ţinut de cuvânt. El a mers o perioadă de timp chiar şi în marş alături de protestatari pe străzile din Alba Iulia.

„Ce ne-am face fără justiţie? Am ajunge să ne conducă hoţii şi ticăloşii dacă nu ar exista justiţie(…) Guvernul trebuie să aibă urechi să audă să aibă ochi şi să vadă şi să tragă consecinţele. Nu poate să guverneze fără să se alinieze în întregime pe voinţa populaţiei pe care o guvernează. Un guvern este un slujitor(…) nu e un stăpân e un grup de oameni de bunăvoinţă sau aaş ar trebui să fie, care se pune în slujba intereselor generale, a intereselor poporului” a spus Mihai Şora.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Protestul de la Alba Iulia a durat aproximativ trei ore și a fost lipsit de incidente.

Cluj. Peste 1.500 de persoane protestează duminică seara în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca unde s-a deschis Târgul de Crăciun, acestea scandând „Dragnea nu uita România nu-i a ta” şi „Demisia” în timp ce în altă parte se aud colinde şi se citesc poveşti cu Moş Crăciun.

Protestatarii s-au adunat duminică seara în jurul orei 18 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca chiar în interiorul Târgului de Crăciun. Ei au bannere şi afişe cu mesaje precum „Noi suntem statul paralel, Dragnea nu ai viză în el”, „Toţi pentru justiţie”, „Vă jucaţi cu focul, curând mămăliga va exploda”, „Curaj DNA vino şi îi ia” şi scandează „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, „Parlament penal marş la tribunal”, „Dragnea şi Tudorel sunteţi statul paralel”, „Dragnea nu uita România nu-i a ta”, „Hoţii la răcoare nu la guvernare”, „Tăriceanu şobolanul”, „Demisia”, potrivit Monitorul de Cluj.

Craiova. Aproximativ 1500 de craioveni au pornit în marş pe străzile Craiovei, scandând lozinci la adresa membrilor Partidului Social Democrat. Inițial, protestatarii s-au strâns în Piața „Mihai Viteazu” din Bănie, acolo unde este organizat Târgul de Crăciun, iar spațiul insuficient i-a determinat să mărşăluiască pe principalele bulevarde din oraş.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În Constanța, numărul protestatarilor a ajuns la 1.000. Câteva persoane aflate la balcon au început la un moment dat să arunce cu ouă în manifestanți.

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

În Timișoara, la jumătate de oră de la începerea protestului,  cei aproape 400 de manifestanți au pornit într-un marș spre Palatul Justiției, unde au stat și au scandat diverse mesaje. “Hoții la inchisoare, nu la guvernare”, “Dragnea, nu uita, pușcăria-i casa ta”, “Parlament penal, marș la Tribunal”, “Să vă fie frică, țara se ridică” sunt lozincile strigate de timișoreni în ploaie. Ei au cerut alegeri anticipate și demisia guvernului.

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

FOTO: Raluca Diaconu

Aproximativ 3.000 de persoane mărşăluiesc pe principalele artere din Braşov, scandând lozinci împotriva PSD. Ptotestatarii s-au adunat iniţial în faţa Prefecturii Braşov apoi au mers în Piaţa Sfatului, unde au continuat protestul în faţa sediului PSD. Coloana de manifestanţi a pornit apoi în marş pe principalele străzi din centrul oraşului scandând „PSD, ciuma roşie“, „Hoţii, hoţii“, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi“, „DNA să vină să vă ia“, „Jos, jos, Guvern mincinos“ sau „Dragnea nu uita, puşcăria-i casa ta“. Protestatarii se îndreaptă la ora transmiterii acestei ştiri înapoi spre Piaţa Sfatului.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

FOTO: Mihaela Grădinaru

Aproximativ 600 de persoane protestează duminică seara, în fața sediului Prefecturii din Galați, manifestanții scandând „Hoții”, „DNA să vină să vă ia”, „PSD, ciuma roșie”, „Anticipate” sau „Ați reușit și ne-ați unit”. Totodată, ei au adus pancarte și bannere pe care scrie „Toți pentru justiție”, „Luptăm, justiția apărăm”, „Susținem DNA”, „Demisia Guvernului” sau „Pe noi ne manipulează conștiința”. Manifestanții spun că au ieșit în stradă în principal pentru a cere renunțarea la modificările legilor și justiției și Codului Fiscal.

Manifestanții strânși duminică seară în fața sediului Prefecturii din Galați au pornit, dupa circa o oră, în marș pe străzile Domneasca și Brăilei, blocând astfel circulația pe un sens de mers.

Protestul s-a incheiat după ora 21.00, în fața sediului Palatului de Justiție, fără să fie semnalate incidente.

Proteste în marile orașe din România, în paralel cu cel din București

FOTO: Ovidiu Matache

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI