Oficialul a descris relația contractuală dintre compania de stat și o firmă privată printr-o afirmație dură: „S-a întâlnit un prost cu un deștept”.

Contractul viza livrarea unor aeronave destinate antrenamentului piloților de F-16 pentru Armata Română. Potrivit ministrului economiei, Avioane Craiova a semnat un contract cu penalități de aproximativ 30 de milioane de euro în cazul nerespectării obligațiilor.

În schimb, compania de stat depindea de o firmă privată pentru livrarea unor componente esențiale, iar aceasta avea prevăzute penalități mult mai mici, de aproximativ 10.000 de euro, în cazul întârzierilor.

„Firma privată nu a livrat, iar Avioane Craiova a fost pusă în situația de a suporta consecințele majore ale unui contract dezechilibrat”, a explicat Radu Miruță, într-o intervenție la Antena 3 CNN, potrivit Gazeta de Sud.

Ministrul economiei a subliniat că situația Avioane Craiova nu reprezintă doar o problemă financiară, ci și una strategică pentru România. În regiune există un interes ridicat pentru pregătirea piloților de F-16, iar aceste cursuri sunt limitate și foarte costisitoare.

Potrivit lui Miruță, aeronavele modernizate la Craiova ar putea acoperi între 60% și 70% din instruirea necesară, înainte ca piloții să treacă pe avioanele F-16, ceea ce ar reduce semnificativ costurile și durata pregătirii.

În prezent, pentru livrarea aeronavelor mai trebuie îndeplinite două condiții tehnice: una legată de software și alta privind un sistem electronic de lansare a muniției.

Pentru cea de-a doua condiție a existat o solicitare care nu poate fi onorată, iar o comisie analizează posibilitatea eliminării acestei obligații din contract.

Radu Miruță a mai precizat că termenul contractual de livrare a expirat, iar Ministerul Apărării Naționale este obligat, conform legii, să solicite returnarea avansului plătit.

Suma se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro pentru prima tranșă, urmând ca o a doua tranșă să fie și mai mare, ceea ce ar amplifica pierderile suportate de statul român în acest caz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.