UPDATE: 18.00. În urmă cu câteva momente, trupul neînsuflețit al lui Răzvan Ciobanu a ajuns la capela de la Cimitirul Progresul.

Aici va fi depus pentru următoarele două nopți, pentru ca toți cei care doresc să-i spună „adio” să îi poată aprinde o lumânare.

Răzvan Ciobanu a fost depus la capela cimitirului Progresul din București. Înmormântarea va avea loc joi

Răzvan Ciobanu a fost depus la capela cimitirului Progresul din București. Înmormântarea va avea loc joi

Foto: Sorin Cioponea

Laura Vicol a precizat că Răzvan Ciobanu va fi înmormântat joi.

Răzvan Ciobanu, depus la capela cimitirului Progresul din București

Autopsia lui Răzvan Ciobanu s-a încheiat astăzi, iar primele rezultate arată că designerul era drogat în momentul producerii accidentului.

Rezultatele preliminarii ale necropsiei designerului arată că acesta a consumat droguri înainte de a urca la volan, au declarat pentru Libertatea surse judiciare.

Familia a ridicat trupul designerului de la Morga Cimitirului Central din Constanța și îl aduce la București, urmând a fi depus la capela Cimitirului Progresul.

Părinții și un apropiat al designerului Răzvan Ciobanu au ajuns, marți dimineață, la Constanța pentru a ridica trupul acestuia, după necropsie. Deși Morga s-a deschis la ora 8, medicul legist responsabil cu efectuarea necropsiei a sosit abia la ora 9:30.

În vârstă de 43 de ani, Răzvan Ciobanu a murit luni, în a doua zi de Paște, într-un accident rutier produs în localitatea Săcele din Constanța.

Românul Victor Dorobanțiu, lăudat în Vanity Fair pentru rolul din serialul Wednesday. Cum a devenit „mâna” din producția Netflix, filmată în România – VIDEO
Recomandări
Românul Victor Dorobanțiu, lăudat în Vanity Fair pentru rolul din serialul Wednesday. Cum a devenit „mâna” din producția Netflix, filmată în România – VIDEO


Citește și:

Moartea lui Răzvan Ciobanu, concluziile preliminare ale Poliției. Ipoteza sinuciderii este exclusă. Legiștii verifică dacă a consumat alcool sau substanțe interzise


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Observatornews.ro
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Ce riscă persoana care a aruncat în Crișul Repede un piranha cu burtă roșie. „Este o specie într-adevăr periculoasă”
Știrileprotv.ro
Ce riscă persoana care a aruncat în Crișul Repede un piranha cu burtă roșie. „Este o specie într-adevăr periculoasă”
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer