Reacția lui Klaus Iohannis, în urma atacului din Siria: Suntem solidari cu partenerii noștri strategici, condamnăm folosirea armelor chimice!

”România reiterează condamnarea folosirii armelor chimice în Siria, ceea ce nu are niciun fel de justificare. Suntem solidari cu acțiunile partenerilor noștri strategici”, se precizează în mesajul președintelui României.

Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie au bombardat mai multe ținte guvernamentale din Siria drept reacție la presupusul atac chimic din orașul Douma.

Operațiunea a fost lansată în zorii zilei și a vizat depozite cu arme chimice. Președintele american Donald Trump a anunțat atacul printr-un discurs televizat adresat națiunii.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care apare președintele siria Bashar al-Assad, care ar fi fost filmate la doar câteva ore de la atacul asupra țării sale.

Atacul coordonat din Siria nu reprezintă o intervenție în războiul civil sau o tentativă de schimbare a regimului, ci o acțiune menită să descurajeze regimul de la Damasc orice altă țară se gândește să folosească arme chimice, a declarat premierul britanic Theresa May după bombardamentele din Damasc și Homs.

Citește și: ANALIZĂ – Ce putere de luptă au SUA, Franța și Marea Britanie în zona Siriei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.