În afară de Remdesivir, pacienții COVID-19 pot fi tratați la Timișoara și prin ozonificarea sângelui, potrivit tion.ro.

Medicii din Timiș au primit Remdesivir injectabil, care se utilizează în tratamentul formelor grave ale bolii. Acesta a fost gândit inițial ca un medicament împotriva Ebola, dar și-a dovedit eficacitatea și în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.

Medicamentul a ajuns în urmă cu două zile la spitalul din Timișoara și este utilizat la pacienții în stare gravă, cei intubați și ventilați mecanic.

La acest moment sunt disponibile 110 flacoane (dozele pentru 10 pacienți), arată sursa citată.

Medicii din Timișoara au semnat și un protocol de ozonoterapie cu doctorul Dorel Săndesc, prin care spitalului i se pune la dispoziție aparatul de ozonificare a sângelui pentru pacienții cu forme severe de COVID-19. Specialiștii din Terapie Intensivă din spital fac acum un curs pentru a putea aplica această procedură acolo unde și dacă este cazul.

„Am semnat un protocol cu domnul profesor Săndesc pentru ozonoterapie, la pacienții severi, pentru a le oferi o șansă în plus. Sunt două vești importante, care aduc speranța pentru pacienții critici de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Noi, medicii, facem tot ce putem pentru fiecare pacient, indiferent de forma clinică, atât pe secțiile de infecțioase și pneumonolgie, cât și pe secțiile de terapie intensivă”, a declarat doctorul Voichița Lăzureanu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI