Rezultate Evaluare Naţională Bucureşti 2026. Elevii de clasa a VIII-a din Bucureşti, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2026, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la liceu.
Cuprins:
Elevii claselor a VIII-a au susținut săptămâna trecută examenele scrise la limba și literatura română și matematică, iar astăzi află primele rezultate la Evaluare Națională 2026.
Notele vor fi afișate pe site-ul Ministerului Educației pe edu.ro, în secțiunea specială Rezultate Evaluare Națională 2026 și pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar al Municipiului Bucureşti. Accesarea acestora se face prin intermediul unui codul unic de candidat, primit de fiecare elev în parte după prima probă scrisă de la Evaluare Națională 2026.
Începând din 2023, media din clasele V-VIII nu mai este luată în calcul la admiterea la liceu, astfel că ierarhizarea se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea Naţională.
Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații la Evaluarea Națională 2026.
Rezultatele la Evaluare Națională 2026 sunt anonimizate pentru a respecta prevederile Uniunii Europene privind protecția datelor personale. Codul unic al candidatului este codul anonimizat individual care înlocuiește numele și prenumele candidatului și care este distribuit acestuia la prima proba susținută de la Evaluarea Națională 2026.
Astfel, fiecare candidat a primit un cod individual, în baza căruia își va putea vedea rezultatele. Elevii au primit la începutul examenelor de la Evaluarea Națională 2026 o foaie pe care erau trecute informațiile: codul unic aferent candidatului, școala de proveniență, numele și prenumele, CNP-ul și județul.
Pe site-ul edu.ro va fi publicată lista rezultatelor examenului de Evaluare Națională 2026. Aceasta cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „absent”/„eliminat din examen”, după caz.
Elevii și părinții lor pot folosi codul unic de candidat, pentru a accesa site-ul edu.ro și pentru a verifica notele obţinute la cele două probe.
O schimbare importantă în ceea ce privește modul de desfășurare a examenului de Evaluare Naţională 2026 este că începând cu anul trecut, elevii pot solicita vizualizarea lucrării imediat după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a depune contestațiile.
Candidatul și părinții/reprezentanții legali pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii/propriului copil, după afișarea rezultatelor inițiale.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Elevii vor vedea individual lucrarea, în prezența unei persoane desemnate de comisia centrului de examen. Școlile vor pune la dispoziție videoproiectoare, table SMART sau alte echipamente pentru afișarea lucrărilor descărcate din platforma de evaluare digitalizată.
Procedura prevede că:
Astfel, candidații pot doar să consulte lucrarea în cadrul procedurii organizate de centrul de examen.
Ministerul precizează că vizualizarea are caracter strict informativ și nu reprezintă o recorectare a lucrării.
cerere-vizualizare-lucrare-evaluare-nationala-2026Descarcă
După afișarea rezultatelor la Evaluare Națională 2026, în intervalul orar 14.00-18.00, elevii din municipiul Bucureşti pot depune contestații. Totodată, aceștia își pot vedea lucrările și depune contestații și pe 2 și 3 iulie.
Pentru a face o contestație, elevii, alături de unul dintre părinți sau tutore legal, trebuie să completeze o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
cerere-contestatie-evaluare-nationala-2026Descarcă
După finalizarea examenelor și afișarea rezultatelor finale, începe etapa admiterii la liceu.
Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 22 iulie.
Completarea fișelor de înscriere la liceu are loc în perioada 13 – 20 iulie 2026. Pe 22 iulie sunt afișate rezultatele repartizării computerizate, urmând ca depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați să se realizeze între 23 – 28 iulie.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională 2026.
Excepţia de la acestă regulă o reprezintă unităţile din învăţământul liceal vocaţional. Astfel, pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv şi pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează în felul următor:
(3 APT + MA)/5 = MFA,
unde:
APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA,
unde:
APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:
0,2 MA + 0,8 NP = MFA,
unde:
NP = nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați la repartizarea computerizată folosind, în ordine, următoarele criterii:
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.