Rusia și Ucraina se pregătesc pentru cele mai mari bătălii. Dacă va avea succes în Donbas, Moscova ar putea încerca din nou să captureze Kievul

Comentează
Arhiva foto

Oficialii ucraineni și occidentali se așteaptă în viitorul apropiat la confruntări pe scară largă, cu unități de tancuri și artilerie, în lupta pentru estul Ucrainei, scrie Wall Street Journal. Luptele vor fi diferite față de ce a fost până acum și vor aminti de cel de-al Doilea Război Mondial, a spus ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

Kievul și Moscova au mobilizat noi trupe în estul Ucrainei în acest weekend, pregătindu-se pentru ceea ce probabil vor fi cele mai mari bătălii ale acestui război, în timp ce refugiații au continuat să fugă de asaltul care se apropie.

Principalul obiectiv al Rusiei este acum să captureze zonele din Donbas care nu sunt încă controlate de Moscova. Oficialii ucraineni citați de Wall Street Journal au declarat că obiectivele Moscovei merg probabil dincolo de confiscarea întregii regiuni estice și că Putin urmărește să distrugă cele mai bune unități militare ucrainene, pentru a încerca apoi, din nou, să preia restul țării, inclusiv Kievul.

Spre deosebire de prima fază a conflictului, noul front forțează Ucraina să lupte în bătălii convenționale, care implică tancuri și artilerie pe un teren plat, adesea arid, ce permite Rusiei să își valorifice superioritatea în materie de echipamente militare.

Noi unități rusești de tancuri și artilerie, precum și forțe retrase din zonele din jurul Kievului, au început să sosească în ultimele zile în est, pentru a pregăti ofensiva de lângă orașul ucrainean Izium, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea militară rusă.

La rândul ei, Ucraina a început să deplaseze spre Donbas unități din zonele aflate în nordul Ucrainei, care sunt disponibile acum, după retragerea trupelor rusești.

În acest timp, luptele de mică intensitate de-a lungul liniei de contact din Donbas și din regiunile învecinate continuă zilnic, iar forțele rusești încearcă să avanseze la sud de Izium.

Calendarul unei campanii majore, au declarat oficiali occidentali și ucraineni, depinde de Moscova, care poate să înceapă ofensiva imediat, cu forțele disponibile, sau să aștepte câteva săptămâni, pentru a reconstitui unitățile care au suferit pierderi în nordul Ucrainei.

Ministerul britanic al apărării a declarat că bombardamentele rusești au continuat luni în regiunile Donețk și Luhansk. Dar forțele ucrainene au respins mai multe atacuri și au distrus tancuri, vehicule și echipamente de artilerie rusești, a precizat ministerul, în buletinul său periodic de informații, citat de Reuters.

Explozii puternice au zguduit orașe din sud și est, iar sirenele care anunță raidurile aeriene au răsunat în toată Ucraina luni dimineață.

Situația tactică este mai avantajoasă pentru Rusia

Debutul ofensivei depinde probabil de capacitatea de mobilizare a Rusiei. Multe grupuri tactice de luptă rusești care s-au retras din nordul Ucrainei au fost atât de grav lovite, încât nu vor putea fi redistribuite pe frontul din Donbas prea curând, au declarat oficiali ucraineni și occidentali.

„Am văzut indicii cu privire la unele unități care sunt, literalmente, din toate punctele de vedere, eradicate”, a declarat un înalt oficial al Pentagonului pentru Wall Street Journal. Rusia, a spus el, încearcă să mobilizeze aproximativ 60.000 de rezerviști pentru a umple golul lăsat.

Înaintea viitoarei ofensive, Moscova l-a desemnat pe generalul de armată Aleksandr Dvornikov, care conduce districtul militar sudic, responsabil de operațiunile din Donbas, pentru a supraveghea campania, a declarat un oficial american.

Harta conflictului. Cu roșu, zonele controlate de Rusia și mișcările de trupe rusești. Cu albastru, mișcările de trupe ucrainene. Surse: Institute for the Study of War and American Enterprise Institute’s Critical Threats Project/ EL PAÍS

În faza inițială a războiului, când Rusia a atacat din mai multe direcții, comandanții a patru districte militare au acționat în mod autonom - o lipsă de coordonare care, potrivit analiștilor militari, a împiedicat efortul de război. Moscova nu a dat publicității un anunț oficial cu privire la rolul generalului Dvornikov.

Situația tactică este mai avantajoasă pentru Rusia pe frontul din Donbas. Liniile de aprovizionare sunt mai scurte, iar zona de operațiuni mai concentrată permite Moscovei să folosească mai eficient sprijinul aerian, au declarat oficiali militari ucraineni și occidentali.

Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, care a început pe24 februarie, Ucraina controla aproximativ două treimi din regiunile Donețk și Luhansk, care alcătuiesc Donbas. Restul erau guvernate de așa-numitele republici populare Donețk și Luhansk, create în urma intervenției Rusiei din 2014, când Moscova a anexat Crimeea.

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut în februarie aceste republici în granițele lor revendicate, care acoperă întreaga regiune Donețk și Luhansk, inclusiv orașele Kramatorsk, Sloviansk și Severodonetsk, care rămân sub control ucrainean.

Ajutorul pentru Ucraina ar putea veni prea târziu

Acest tip diferit de război, cu formațiuni mari militare implicate în confruntări de amploare, este motivul pentru care Kievul a anunțat repetat că are nevoie urgentă de arme grele - artilerie, tancuri și baterii antiaeriene, pe care majoritatea aliaților occidentali au fost reticenți să le furnizeze până acum.

Bătălia pentru Donbas va aminti de cel de-al Doilea Război Mondial, cu operațiunile și manevrele sale de amploare, cu implicarea a mii de tancuri, vehicule blindate, avioane și artilerie. Iar aceasta nu va fi o operațiune locală, pe baza a ceea ce vedem în pregătirile Rusiei.Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a avertizat săptămâna trecută:

„Fie ne ajutați acum - și vorbesc de zile, nu de săptămâni -, fie ajutorul vostru va veni prea târziu și mulți oameni vor muri”, a mai spus Kuleba.

Ucraina a căutat inițial sisteme de armament greu de fabricație sovietică, pe care trupele sale sunt antrenate să le folosească, însă disponibilitatea limitată a acestor echipamente și muniții, combinată cu perspectiva unui conflict de lungă durată, a determinat Kievul să solicite inclusiv achiziții de armament greu la standardul NATO.

„Armele de fabricație sovietică pe care le-am obținut nu pot întări Ucraina decât pentru o perioadă scurtă de timp”, a declarat ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.

Ucraina a reușit să câștige prima rundă a războiului în urma confruntărilor unităților de infanterie, a spus el, dar acum, Rusia și-a schimbat tactica și se bazează mai mult pe artileria cu rază lungă de acțiune, pe aviație și pe loviturile cu rachete - arme pe care Ucraina are o capacitate limitată de a le contracara.

„Războiul intră în faza de competiție pentru resurse, care sunt aproape nelimitate în Rusia în comparație cu Ucraina”, a spus Reznikov. „Pentru a câștiga în acest război, avem nevoie de un tip de asistență diferit de cel pe care l-am primit înainte”, a adăugat el.

Liderii occidentali și-au intensificat sprijinul. Premierul britanic Boris Johnson, care sâmbătă a făcut o plimbare prin Kiev împreună cu Zelensky, a anunțat un nou pachet de asistență militară, care include 120 de vehicule blindate și noi sisteme de rachete antinavă.

Acesta se adaugă la pachetul deja promis care include rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune Starstreak, încă 800 de rachete antitanc și muniții de înaltă precizie precizie.

Și UE a arătat că înțelege direcția spre care a apucat-o conflictul. „Acest război va fi câștigat pe câmpul de luptă”, a spus sâmbătă șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell.

El s-a deplasat vineri la Kiev, împreună cu șefa Comisiei Europene, care a declarat ulterior că UE propune 500 de milioane de euro, echivalentul a 544 de milioane de dolari, ca nou sprijin pentru armata ucraineană, pe lângă miliardul de euro alocat anterior pentru armament.

Statele Unite au anunțat în aprilie un ajutor militar suplimentar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, dintr-un total de 1,4 miliarde de dolari de la începutul războiului. Washingtonul furnizează sisteme Javelin, rachete Stinger, sute de drone kamikaze Switchblade și radare dar, deocamdată, niciun armament greu solicitat de Kiev.

Doar Republica Cehă a furnizat Ucrainei tancuri, trimițând T72M-uri de fabricație sovietică, în timp ce Slovacia a trimis Ucrainei sistemul de apărare aeriană S-300.

Moscova a anunțat luni că a distrus duminică sistemele antiaeriene S-300 care fuseseră furnizate Ucrainei. Sistemele erau ascunse într-un hangar de la periferia orașului Dnipro, în centrul Ucrainei, a precizat ministerul rus al Apărării. Informația nu a fost confirmată.

Ultimele lupte pentru Mariupol

Lupta pentru orașul Mariupol, din regiunea Donețk, este parte a tentativei Moscovei de a captura întregul Donbas.

În Mariupolul asediat, o rezistență ucraineană feroce continua în unele părți ale orașului, luni. Un membru al consiliului municipal din partea unui partid politic pro-rus și-a asumat atribuțiile de primar, sub auspiciile forțelor de ocupație rusești, potrivit aparițiilor sale la televiziunea rusă. Kievul a declarat că a început o procedură de punere sub acuzare pentru trădare împotriva acestuia.

Forțele ucrainene din orașul port de la Marea Azov au anunțat luni că se pregătesc pentru o „ultimă bătălie”. „Astăzi va fi probabil ultima bătălie, deoarece muniția se termină”, a declarat pe Facebook brigada 36 de pușcași marini a forțelor armate ucrainene.

„Va fi moarte pentru unii dintre noi și captivitate pentru restul”, a mai spus mesajul.

„Infanteria a fost eliminată, iar luptele sunt acum purtate de artileriști, operatori radio, șoferi și bucătari. Chiar și de către membrii orchestrei", a mai spus mesajul. Pușcașii marini s-au plâns de lipsa de sprijin din partea conducerii militare a Ucrainei: „Nimeni nu mai vrea să comunice cu noi pentru că suntem considerați deja pierduți”.

Cel puțin 5.000 de persoane - posibil mult mai multe - au murit în oraș sub bombardamentele rusești, potrivit primarului ales al orașului.

Presa de stat rusă a pus pierderile de vieți omenești de acolo pe seama „naziștilor” ucraineni care ar fi bombardat propriile orașe pentru a incrimina Moscova, o versiune respinsă de Kiev și de occidentali.

Însă, într-o analiză neobișnuit de sinceră, Aleksandr Sladkov, comentatorul militar al televiziunii de stat ruse, a scris pe o rețea de socializare că Mariupol este devastat pentru că Moscova dorește să ofere un exemplu restului Ucrainei.

„Să vadă în Kiev și Liov, Cherkasî și Poltava, Ternopil și Cernăuți - dacă orașul nu se predă, este anihilat. Orașele din centrul și vestul Ucrainei vor fi, de asemenea, distruse, dacă vor decide să reziste trupelor rusești”, a scris el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!