Potrivit sursei citate, toţi pacienţii care necesită internare vor fi transferaţi la Institutul de oncologie din Iaşi.

“Ca urmare a faptului că medicii din Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19 şi unii au manifestat boala clinici, iar fără activitatea medicilor nu se poate desfăşura activitatea medicală, precum şi a faptului că o mare parte a personalului mediu şi auxiliar a fost depistat pozitiv s-a luat decizia suspendării activităţii secţiei până la revenirea în activitate a cel puţin unui medic oncolog”, a afirmat Ion Asaftei.

“Această situaţie este în atenţia conducerii Spitalului Judeţean, care înţelege suferinţa pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi depune toate eforturile pentru a putea redeschide cât mai repede secţia pentru terapia prin spitalizarea de zi specifică într-o altă locaţie, pentru a reduce la minimum riscul contaminării cu COVID-19 a pacienţilor oncologici care sunt extrem de sensibili şi vulnerabili”, a mai spus acesta.

Oficialul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati susţine că secţia în care sunt trataţi bolnavii de cancer nu se va deschide înainte de 11 mai.

Ion Asaftei a precizat că, de luna viitoare, pacienţii oncologi vor fi mutaţi într-un spaţiu special, amenajat la Secţia de pediatrie. 

La jumătatea acestei luni, conducerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani a decis închiderea secțiilor de cardiologie și ORL.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.