“În urma datelor comunicate de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, în cadrul secţiei de Hematologie a SCJU a fost identificat un focar de infecţie care în prezent are un număr de 10 cazuri pozitive din rândul pacienţilor şi 4 membri ai personalului medical. Cei 4 membri ai personalului medical au fost confirmaţi pozitiv în urma testării unui număr de 35 de cadre medicale care au fost contacte cu primii 5 pacienţi pozitivi. Restul pacienţilor pozitivi au făcut parte din contacţii primilor 5 pacienţi pozitivi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Potrivit Prefecturii, în secţia de Hematologie s-a efectuat o dezinfecţie terminală.

“În ceea ce priveşte măsurile luate, s-a efectuat o dezinfecţie terminală în cadrul secţiei de Hematologie, s-a efectuat mai riguros triajul epidemiologic la intrarea în tură a cadrelor medicale şi s-au pus în aplicare şi pentru personalul secţiei procedurile planului de prevenire a infecţiilor cu COVID-19 din SCJU Sibiu şi purtarea EPP complet în toate spaţiile în care se află pacienţi non-COVID (uniforma de lucru, mască chirurgicală, vizieră, mănuşi şi halat de supraprotecţie)”, a mai precizat Andreea Ştefan.

Foto: Facebook / Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.