Danemarca, Singapore, Thailanda, Africa de Sud și Chile au decis să-și schimbe abordarea în lupta cu COVID. În mare măsură, în aceste țări nu vor mai fi restricții, lucru care poate fi văzut drept un model de alte state, în funcție de cum va evolua pandemia.

Danemarca renunță la orice măsură

Guvernul danez a ridicat toate restricțiile Covid, pe 10 septembrie, și a anunțat că „boala nu mai este o amenințare critică pentru societate”, după ce 80% din populație s-a vaccinat împotriva Covid-19. Danezii pot intra acum în cluburile de noapte și în restaurante fără a mai prezenta un „pașaport Covid”, nu mai trebuie să poarte mască în mijloacele de transport public și pot participa la evenimente cu public numeros fără nicio restricție.

Rata de transmitere a virusului este în prezent de 0,7%, semn că pandemia a intrat pe un trend descendent.

„Vaccinurile și eforturile extraordinare ale cetățenilor sunt motivele pentru care ne-am descurcat atât de bine”, a spus ministrul Sănătății, Magnus Heunicke.

Cu toate acestea, oficialii îndeamnă la preacuție și nu exclude reimpunerea unor măsuri dacă situația pandemică se va înrăutăți.

„Deși suntem bine acum, nu am ieșit din pandemie. Guvernul nu va ezita să acționeze cu rapiditate dacă virusul va amenința din nou funcțiuni importante ale societății”, a adăugat Heunicke.

Cinci țări au decis să renunțe la restricțiile anti-COVID. „Este posibil să trăim normal și în prezența virusului”
Accesul în cluburile din noapte se poate face din nou fără prezentarea pașaportului Covid Foto:EPA-EFE/Olafur Steinar Gestsson

Singapore încearcă să trăiască cu virusul, dar varianta Delta crează probleme

Guvernul din Singapore a anunțat în iunie că va adopta o strategie prin care să conviețuiască cu virusul în încercarea de a preveni în același timp și apariția focarelor prin vaccinare și de a supraveghea situația din spitale, dar fără a mai interveni în viețile oamenilor. Până la această decizie, autoritățile au folosit strategia „zero cazuri” prin care introducerea restricții dure la fiecare caz apărut.

„Vestea rea că virusul ar putea să nu dispară niciodată. Vestea bună este că este posibil să trăim normal chiar și în prezența lui”, au transmis în iunie oficialii.

Autoritățile au început să ridice restricțiile din august, persoanelor vaccinate cu schema completă să meargă la restaurante și să se întâlnească în grupuri de maximum cinci persoane.

Creșterea numărului de cazuri, provocată de varianta Delta mai contagioasă, a obligat autoritățile să suspende strategia de redeschire treptată. Mai mult, autoritățile au avertizat că ar putea reintroduce restricții dacă focarele se extind.

Pe moment, Singapore merge pe o strategie prin care vrea să controleze pandemia prin testare agresivă, urmărirea focarelor și testări obligatorii pentru lucrători cu risc crescut de infectare. Cu toate acestea, marți a fost înregistrat cel mai mare număr de noi cazuri din ultimul an, dar numărul de pacienți în stare gravă este redus și ca urmare a succesului campaniei de vaccinare care a ajuns la 81% din populație vaccinată.

Cinci țări au decis să renunțe la restricțiile anti-COVID. „Este posibil să trăim normal și în prezența virusului”
Restaurantele pot primi din nou clienți după relaxarea măsurilor Foto: EPA-EFE/WALLACE WOON

Thailanda se redeschide în ciuda ratei reduse de vaccinare

Thailanda vrea să reintroducă capitala Bangkok și alte destinații populare în circuitul turistic și să permită astfel accesul turiștilor străini pentru a redeschide un sector critic pentru economia națională. Turiștii străini vor trebui să fie complet vaccinați și să se testeze în mod regulat pentru a vizita țara sud-asiatică.

Deși numărul de cazuri a fost redus în 2020, ca urmare a măsurilor restrictive dure, Thailanda nu a mai reușit să țină virusul sub control prea bine în 2021.

În plus, rata de vaccinare a rămas cu mult în urma statelor vecine. Doar 18% din populație a fost vaccinată complet până pe 13 septembrie, potrivit Our World in Data.

Cinci țări au decis să renunțe la restricțiile anti-COVID. „Este posibil să trăim normal și în prezența virusului”
Farmaciile din Thailanda oferă gratis teste rapide antigen pentru a testa în masă populația Foto:EPA-EFE/NARONG SANGNAK

Africa de Sud relaxează măsurile, în ciuda amenințării variantei Delta

Autoritățile sud-africane au redus numărul de ore în care populația se aflăm sub carantină, doar pentru ore 23-4, numărul de persoane care se pot strânge în același loc a crescut la 250 la interior și 500 la exterior, iar restricțiile privind vânzarea de băuturi alcoolice au fost relaxate.

Africa de Sud a impus în cea mai mare parte a pandemiei măsuri foarte strice de distanțare socială și a interzis toate adunările, cu excepția înmormântările. Deși rata de vaccinare este încă mică, președintele Cyril Ramaphosa a anunțat duminică relaxarea măsurilor, dar a avertizat că numărul de noi cazuri poate crește dacă populația refuză să se vaccineze și să respecte măsurile care au rămas în vigoare.

„Al treilea val nu s-a încheiat încă și doar prin acțiunile noastre individuale și colective vor putea educe numărul de noi infectări”, a declarat Cyril Rampahosa.

Cinci țări au decis să renunțe la restricțiile anti-COVID. „Este posibil să trăim normal și în prezența virusului”
Carantina de noapte rămâne în vigoare în Africa de Sud între ore 23 și 4 Foto:EPA-EFE/KIM LUDBROOK

Chile profită de rata mare de vaccinare pentru a redeschide turismul

Chile este considerată de experți drept povestea de succces a pandemiei după ce a reușit să ajungă ca o rată de vaccinare de 87% din populație. Statul sud-american a început deja să administreze a treia doză de vaccin și a probat folosirea vaccinului Sinovac pentru copii de peste 6 ani.

În ciuda amenințării variantei Delta, guvernul a anunțat miercuri că va redeschide turismul internațional din 1 octombrie, iar turiștii vor putea intra în Chile dacă fac o carantină de cinci zile și respectă mai multe măsuri de protecție.

Cinci țări au decis să renunțe la restricțiile anti-COVID. „Este posibil să trăim normal și în prezența virusului”
Turismul internarnațional va permis din nou în Chile Foto:PA-EFE/Elvis Gonzalez
Citeşte şi:

Audieri în cazul activistului și jurnaliștilor bătuți când documentau defrișările ilegale. „Mi-au spus că dacă scot o vorbă vin peste mine”

Ministrul mediului după atacul asupra unui activist și a doi jurnaliști. „Lucrurile au ajuns mult prea departe”

Cum au reușit doi pasionați de natură să facă singuri documentarul „România sălbatică”. „Am surprins scene care i-au uimit și pe biologi”

EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele