Tom Hanks și soția sa Rita erau la filmări în Australia pentru o peliculă despre viața lui Elvis Presley. Hanks interpreta rolul managerului excentric al marelui cântăreț când a fost depistat cu coronavirus. Australia are în acest moment 120 de cazuri confirmate.

Vestea a stîrnit un șoc în rîndul americanilor, Tom Hanks fiind unul dintre cei mai respectați actori, prin conduita sa implicată din afara studiourilor. 

”Acum fiecare dintre noi avem un om drag bolnav”, a scris pe twitter un realizator al canalului NBC.

În anul 1993, într-unul dintre primele și cele mai iubite roluri ale sale, cel din ”Philadelphia”, Tom Hanks îl interpretează pe Andrew Beckett, un tînăr avocat. Infectat cu HIV, el este concediat de la firmă și începe o bătălie în instanță cu foștii săi angajatori, pentru discriminare. Inițial reticent, un alt avocat de succes, jucat de Deznzel Washington, acceptă să-l reprezinte și astfel se naște una dintre cele mai tensionate și emoționante ilustrări filmografice a unui proces.

Filmul și, mai ales, interpretarea legendară a lui Hanks s-au constituit ca o veritabilă revoluție în lupta împotriva marginalizării persoanelor gay și a oamenilor infectați cu HIV, în toată lumea.

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Observatornews.ro
Caz incredibil la Braşov. Fetiţă de doi ani înecată şi declarată moartă, observată după o oră că are puls
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)