Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată astăzi, 16 aprilie, de către Curtea de Apel București, după respingerea cererilor de intervenție accesorie și a contestațiilor drept neîntemeiate, potrivit minutei transmise de CAB.
„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România”, a transmis copreședintele Dan Barna, într-un comunicat de presă al formațiunii.
„Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească”, a adăugat el.
Totodată, Dacian Cioloș, copreședinte al USR-PLUS, a spus că cele două partide funcționau de doi ani ca unul singur, iar „aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural”.
„Suntem de azi un singur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este de astăzi definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment”, a declarat Dacian Cioloș.