Vremea în județul Buzău, 28 februarie 2018. Școlile au fost deschise la Buzău, prin decizia prefectului județului, însă astăzi, sute de preșcolari, elevi și profesori nu au putut ajunge la cursuri din cauza viscolului.

Mai mulți directori de școli au transmis în această dimineață decizia de a suspenda cursurile în școlile și grădinițele pe care le conduc, după ce au constatat un absenteeism ridicat atâțt în rândul copiilor cât și a a cadrelor didactice.

Cursurile au fost suspendate în unitățile de învățământ  din Brădeanu, Maxenu, Smeeni, Bălăceanu, Balta Albă, Vâlcelele, Boldu și Pogoanele. De asemenea, nu se învață nici astăzi la Costești, Rușețu, Gherăseni, Luciu, Largu și CA Rosetti. Situația este într-o continuă dinamică astfel că în numărul școlilor închise la Buzău ar putea crește în orele următoare.

În Ialomița și în Brăila, toate unitățile de învățământ au rămas închise astăzi. În Vrancea, școlile sunt deschise însă elevii au făcut o petiție onșline pentru ca orele să fie suspendate pe durata vremii aprige, cu ninsori, viscol și ger năprasnic. Peste 1600 de semnături a strâns deja petiția on line, însă până acum autoritățile vrâncene nu au fost de accord cu închiderea școlilor.

Viscolul a închis deja drumuri importante din Regiune

Cel mai important având în vedere numărul mare de autovehicule care îl tranzitează zi de zi este DN 2 E 85. Autoritățile din județul Buzăuau decis în această dimineață să închidă această șosea, până la limita cu județul Ialomița, unde de asemenea sunt probleme și nu se circulă la Urziceni. Tot în județul Buzău, a fost închis DN 2 C, tronsonul Costești –limita cu Ialomița.

În Vrancea, sunt închise de mai bine de 24 de ore două drumuri naționale: DN 2 N Bogza Dumbrăveni și DN 23 B Ciorăști Măicănești. Patru utilaje de deszăpezire încearcă să curețe cele două șosele. De asemenea, este închis în Vrancea drumul communal 178, în comuna Vintileasca, între Bahnele și După Măgură, însă există rute alternative. Vezi starea drumurilor din România, miercuri, 28 februarie.

Șapte județe sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, miercuri. Capitala se va afla sub cod galben de viscol și cod portocaliu de ger.


EXCLUSIV| Adevărul despre numărul de telefon pus de Primăria Capitalei la dispoziția părinților care nu au cu cine lăsa copiii

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.