De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Urmărește Libertatea in Google Discover
În lunile acestui an, șefi ai serviciilor de informații daneze, poloneze, germane, cehe, baltice etc. au lansat diverse avertizări publice privind riscurile unui posibil atac al Rusiei asupra unui stat NATO. Unele dintre aceste estimări de intelligence au avut un ton prudent, altele mai alarmist, ce este cert este că statele europene iau în serios scenariul în care actuala confruntare hibridă cu Rusia să evolueze într-un conflict violent și pregătesc psihologic populația europeană pentru această situație.
Cuprins:
Evaluările privind riscurile și amenințările venite din afara țării reprezintă principala atribuție a Serviciului de Informații Externe (SIE). Ce putem constata este că, în acești aproape cinci ani de război la granița României, românii nu știu cât de eficient a funcționat această instituție. Directorul SIE, Gabriel Vlase, nu a fost audiat niciodată, în mod public, în Parlament, așa cum se întâmplă în democrațiile europene, pe tema evaluărilor de intelligence privind securitate internațională, iar decidenții politici nu au făcut niciun fel de evaluare a performanței acestui serviciu cu rol vital în perioada unui război în apropierea României. SIE nu comunică strategic, la fel cum procedează serviciile omoloage ale UE privind amenințarea rusească. Mesajul SIE este unul de ambiguitate strategică.
Prin comparație, din cauza faptului că serviciile de informații suedeze nu au avertizat decidenții politici într-un mod corect și la timp privind intențiile Kremlinului, în perioada premergătoare izbucnirii războiului ruso-ucrainean din februarie 2022, o comisie guvernamentală de anchetă a recomandat, în iunie 2025, o reformă profundă și înființarea unei noi agenții de informații externe tocmai pentru a nu mai repeta astfel de erori de intelligence în perioada războiului de agresiune al Rusiei asupra Europei.
De la aderarea României la NATO și UE, românii nu știu absolut nimic despre cât de bine și-a făcut treaba acest serviciu de informații extern. Nici dacă SIE a informat decidenții politici și a prezis corect și la timp războiul ruso-georgian din anul 2008, Euromaidanul de la Kiev din anul 2013 sau anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în anul 2014. Românii nu știu nici dacă SIE a estimat corect invazia ilegală rusească din februarie 2022 și nici dacă estimează în prezent, în mod corect, posibilele mișcări agresive ale Rusiei asupra țării noastre. Ba chiar, într-un interviu recent la CNN, întrebat de jurnalistul Jim Sciutto cât de probabil crede că este ca Rusia să atace direct un stat membru NATO, președintele Nicușor Dan a dat un răspuns mai degrabă în răspăr față de trendul european: „Cred că nu este foarte probabil în următorii unul-doi ani. Dar trebuie să fim pregătiți. Mă bucur că liderii europeni înțeleg această amenințare. Și că au înțeles, de asemenea, că trebuie să împărțim efortul de pregătire cu Statele Unite”.
Poziția lui Tusk este mai puternică și coerentă față de cea a lui Dan
Abordarea președintelui Dan se dovedește profund diferită față de cea a premierului polonez Donald Tusk. În septembrie, Tusk a declarat că evaluările serviciilor de informații indică existența unor „planuri rusești de atacuri hibride cu ajutorul dronelor și rachetelor împotriva țărilor care susțin Ucraina, inclusiv Polonia” pe parcursul iernii precum și „provocări... mult mai periculoase decât cele cu care ne-am confruntat până acum”. Tusk a afirmat că toamna și iarna care urmează vor fi probabil „momentul cel mai critic” al agresiunii pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, avertizând totodată că Rusia va încerca, de asemenea, să testeze voința NATO de a-și apăra flancul estic. Președintele francez Emmanuel Macron a calificat avertismentele lui Tusk drept „fondate și bine documentate”.
Există două greșeli majore pe care președintele Dan le face în acest moment privind combaterea amenințării rusești:
1) o încredere mult prea mare în aliatul american, în condițiile în care există deja nenumărate dovezi că SUA și-au îndulcit abordarea strategică față de Rusia, iar președintele Donald Trump adoptă o politică duplicitară față de Ucraina;
2) lipsa unor evaluări de intelligence concise privind atacurile agresive ale Rusiei la Marea Neagră.
Mai mult, la nivel de război informațional hibrid, în timpul mandatului de președinte al lui Dan, narațiunile politice pro-ruse au căpătat o amploare mai mare în spațiul public, față de anii precedenți. Nu numai că Parlamentul României nu a inițiat niciun fel de anchetă privind acțiunile maligne rusești în timpul alegerilor prezidențiale din anul 2024, dar nici președintele Dan nu a arătat, în realitate, un interes major privind lămurirea acestor controverse vitale pentru democrația românească.
Accentuez faptul că alegerile prezidențiale au fost anulate nu din cauza viziunilor geostrategice ale lui Călin Georgescu (democrația îi permite acestuia dreptul la libertate de gândire și exprimare publică), nici pentru că el s-a dovedit un impostor în zona politicii externe, nici măcar pentru faptul că există suspiciuni privind recrutarea acestuia de către vechea Securitate, mai precis DIE. De amintit faptul că Silviu Predoiu, general în rezervă SIE, și-a început cariera în serviciu în perioada comunistă, după ce a fost recrutat de DIE, iar Constituția i-a permis acestuia să candideze, la fel ca Georgescu, la aceleași alegeri prezidențiale din anul 2024. Între viziunea geostrategică împărtășită de Călin Georgescu și cea a lui Silviu Predoiu nu există mari diferențe.
Singurul argument valid privind anularea alegerilor de către Curtea Constițională îl reprezintă interferența malignă rusească asupra procesului electoral, or acest aspect a rămas nelămurit de către instituțiile și decidenții politici ai statului român.
Memorandumul din anul 2013, semnat între România și Rusia, trebuie declasificat
Este cât de poate de valid să ne întrebăm public de ce serviciul de informații extern încurajează mai degrabă o politică la două capete față de Federația Rusă: pe de o parte, cataloghează Rusia drept principala amenințare existențială la securitatea României, pe de altă parte, există vectori influenți apropiați de acest serviciu care diseminează narațiuni favorabile Kremlinului, iar reprezentanții statului român nu fac nimic să le combată în mod eficient. Nu este un detaliu nesemnificativ faptul că în Comisia parlamentară de control a SIE există parlamentari cu viziuni asumate pro Călin Georgescu, iar SIE agreează acest aspect. Există suficient de multe indicii încât să pot afirma că, în mod discret, acest serviciu încurajează în continuare politica de hedging, specifică fostului președinte Ion Iliescu, de a menține relații atât de Vestul, cât și cu Estul, nu una de distanțare totală față de Est.
Un indiciu interesant ar fi să ne întoarcem în istoria recentă a României, la momentul iunie 2013, la câteva luni înainte de a izbucni Euromaidanul la Kiev. În acea lună, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, fost ofițer KGB și unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Vladimir Putin, a făcut o vizită la București, la invitația consilierului de securitate, Iulian Fota, potrivit MAE.
Primit cu brațele deschise de către președintele Traian Băsescu, el a anunțat public semnarea unui memorandum în chestiuni legate de securitate între România și Rusia. Pretextul românesc față de politica de încălzire a relațiilor bilaterale cu Rusia a fost faptul că, în acea perioadă, SUA, sub conducerea lui Barack Obama, dorea resetarea relațiilor strategice cu Federația Rusă. În mod normal, SIE ar fi trebuit să prevadă în acea perioadă o deteriorare a relațiilor ruso-ucrainene, cu consecințe directe asupra securității regionale, nu să încurajeze semnarea acestui memorandum de cooperare, în chestiuni legate de securitate. Nu tot timpul interesele de securitate ale SUA coincid cu cele ale României, iar strategia diversionistă a Casei Albe față de războiul ruso-ucrainean, în perioada actuală, confirmă acest adevăr crud.
În aprilie 2026, am solicitat Administrației prezidențiale să facă public acest memorandum, să explice cât timp a fost el în vigoare, ce anume a a prevăzut acest act și dacă el a fost abrogat de către partea română.
„În urma verificărilor efectuate, în arhiva Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, nu a fost identificat un document care să ateste existența și conținutul unui astfel de Memorandum. Chiar dacă în spațiul public au existat, la momentul respectiv, referiri la discuții privind dezvoltarea unor forme de cooperare instituțională în domeniul securității, precizăm că nu au fost identificate elemente care să susțină caracterul formal, juridic sau operațional al unui astfel de acord. Pe cale de consecință, nu putem confirma aceste informații, prin identificarea unui document oficial care să ateste încheierea ori existența unui Memorandum în forma invocată”, a fost răspunsul Președinției Dan.
Decidenții politici ar trebui să lămurească toate enigmele în relația bilerală cu Rusia
Totuși, dacă acest memorandum a fost clasificat, acest act nu putea exista în arhiva Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țări, el are un statut special. Președintele Traian Băsescu nu avea de ce să mintă public că a fost semnat un memorandum între România și Rusia. Nimeni din clasa politică nu cere în prezent public declasificarea acestui memorandum și lămurirea dilemei dacă acest act a fost abrogat sau nu. În schimb, ce se întâmplă în prezent, în plan politic, este revigoarea lui Traian Băsescu (fost colaborator al Securității) și apropiaților săi, plasați lângă președintele Dan. Ba chiar, o altă invenție a vechii Securități, Lucian Pahonțu, promovat în funcția de director SPP, de către Băsescu, reprezintă unul dintre personajele care formează, în prezent, cercul intim de putere al lui Dan.
Pe pagina oficială a Amabasadei României la Moscova, în mod surprinzător, evoluția cadrului juridic al cooperării dintre România și Federația Rusă se oprește la anul 2012, deși vizita lui Patrușev în România a existat în anul 2013, iar ea nu mai este consemnată public.
Pentru anul 2012, Ambasada României la Moscova consemnează două momente de cooperare între România și Rusia:
- La 13 ianuarie 2012, la Moscova, procurorul general al României, Codruța Kovesi, și procurorul general al Federației Ruse, Iuri Ceaika, au semnat Protocolul de cooperare între Parchetul atașat Curții Supreme de Casație și Justiție și Parchetul General al Federației Ruse.
- La 25 aprilie 2012, la București, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România, Cătălin Baba, și viceministrul Educației și Științei din Federația Rusă, Igor Remorenko, au semnat Protocolul de cooperare între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din România și Ministerul Educației și Științei din Federația Rusă în domeniul educației pentru perioada 2012-2017.
La o lună după vizita lui Patrușev în România, ministrul de externe al României la acel moment, Titus Corlățean, a făcut o vizită oficială la Moscova, unde a avut întâlniri la nivel cel mai înalt politic. În fapt, în ciuda orientării strategice pro-Vest, acum 12 ani, relația bilaterală româno-rusă era dezvoltată în numeroase paliere, nu numai politice. În prezent, Corlățean ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru politică externă din Senat și nu o dată a răspândit narațiuni specifice retoricii anti-occidentale, suveraniste și conservator-populiste.
Mai mult, în anul 2015, după ce Rusia anexase ilegal Crimeea, președintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîșkin, a venit în România la sfârșitul lunii noiembrie, cu toate că se afla pe lista persoanelor cărora Consiliul European (președinția colectivă a UE) le-a interzis accesul în statele membre ale Uniunii Europene. În anul 2025, fostul ministru de externe al României, Lazăr Comănescu, se întâlnea cordial, la Sankt Petersburg, cu ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și se lăuda public cu acest lucru.Iar în anul 2026, europarlamentara Diana Șoșoacă a făcut o vizită la Moscova.
Există un întreg eco-sistem de actori politici sau agenți de influență care, în această perioadă, lansează mesaje publice ce favorizează interesele Kremlinului și gâdilă orgoliul lui Putin. Inclusiv faptul că statul român nu dorește să asume un raport privind interferența rusească în alegerile prezidențiale reflectă o viziune perversă de a nu irita prea mult Rusia. Întrebarea care se pune astfel este următoarea: reprezentanții statului român și instituțiile cu atribuții în securitatea națională chiar nu au capacitatea de a diminua influența acestui ecosistem pro-rus în România sau continuă, în mod discret, o politică de hedging, de a juca de la două capete, o strategie pe care politica externă a României nu a abandonat-o cu totul niciodată în cei 36 de ani de democrație? Până la urmă, chiar dacă într-un mod neasumat la nivelul documentelor strategice ale statului român, Putin are deja armata sa de agenți politici în România, cu o putere de influență din ce în ce mai mare.
