George Piștereanu a dezvăluit ce s-a întâmplat între el și Anna Lesko

Comentează

George Piștereanu dezvăluie dacă a avut sau nu o relație cu Anna Lesko și Alina Pușcău. Actorul a decis să spună adevărul, după zvonurile apărute în urma participării celor trei în emisiunea „Ferma”, de la PRO TV. Artistul ne-a mărturisit printre altele care a fost, de fapt, scopul glumelor pe care le-a făcut cu solista în timpul show-ului. De asemenea, a afirmat că s-au înțeles foarte bine și că o fac în continuare.

Nu pot să nu amintesc despre participarea ta la „Ferma“, unde ai câștigat un capital imens de simpatie, dar și nenumărate admiratoare. Spune sincer, câte mesaje ai primit de la doamne și domnișoare în perioada aceea?

„Ferma“ a fost un proiect interesant care nu m-a pus deloc în dificultate, eu fiind un tip muncitor (a se vedea paragraful de mai sus, hahaha!). Nu am mers pentru capital de imagine, am mers pentru că am vrut să mă cunoască oamenii așa cum sunt, cu bune și cu rele. Din Fermă am plecat cu două prietenii frumoase – e vorba despre Stoica brothers, ne vizităm și astăzi. Iar vizavi de acele mesaje, poate că primesc, poate că nu primesc… Ce să vă zic? E bine și să primești mesaje.

George Piștereanu dezvăluie dacă a avut sau nu o relații amoroase cu Anna Lesko și Alina Pușcău

Fanilor emisiunii „Ferma“ nu le-a scăpat relația ce părea să se înfiripe între tine și Alina Pușcău, ca să nu mai vorbim despre Anna Lesko! S-a legat în cele din urmă o idilă cu adevărat sau chimia dintre voi a funcționat doar acolo? Ați rămas în relații după ce s-a terminat show-ul?

Sincer, vizavi de relația cu Alina Pușcău nu știu ce să vă zic, pentru că nu a fost una. Am văzut și eu la un moment dat niște articole care susțineau treaba asta, dar nu aș ști să vă spun de unde au primit informația asta greșită. Iar glumele pe care le făceam cu Ana Lesko și energia bună pe care o emanam ne-a făcut să trecem peste momentele așa-zis grele din emisiune, peste lipsa de hrană cu precădere. Ne-am înțeles foarte bine și ne înțelegem, dar nu a existat nimic mai mult.

George Piștereanu, despre cariera de actor

Spune-ne despre tine un lucru pe care nu l-ai verbalizat până acum! Ce nu se știe despre George Piștereanu?

Nu este un lucru pe care nu l-am verbalizat, dar cred că ce nu știu majoritatea oamenilor este că noi, actorii, lucrăm foarte mult, ne consumăm pe scenă, la film, cu fiecare replică spusă suntem mai goi. Și chiar dacă aproape toate personajele mele sunt negative, eu, George, sunt un om extrem de bun sufletește și pozitiv.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea îl prezintă pe gazetarul și publicistul Cristian Tudor Popescu privind sobru și concentrat
10:59
CTP, despre cei care au aruncat cu pietre la protestul din Piața Victoriei: „Unii sunt consacrați în postura de bătăuși. Chiar au stat pe sec cam mult. N-au mai avut prilejul să se satisfacă cu astfel de violențe”
Un bărbat cu barbă și brâu din piele, purtând un toiag decorat și un steag al României, urcat la înălțime deasupra unei mulțimi de protestatari.
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
MONDEN
Puscau Alina
10:48
Alina Pușcău, imagini emoționante din Grecia. Unde a ajuns modelul alături de mama ei, pentru a-și găsi liniștea
Maluma si Suzana Gomez parinti de baiat
10:13
Imagini emoționante cu Maluma și cel de-al doilea copil al său. Susana Gomez a născut un băiețel. Ce nume au ales pentru micuț
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
11:14
Țara europeană în care femeile rămân fără parteneri și apelează la „soți pe oră” închiriați online
11:01
Prețul grâului a scăzut brusc în Portul Constanța, după declarațiile lui Donald Trump despre Rusia și Ucraina
11:00
Olimpic la matematică, ajuns casier de supermarket: povestea tânărului genial al cărui unic sprijin era o pisică
11:00
Cât plătești pentru o noapte de cazare în domeniul regelui Charles din Valea Zălanului. Prețurile pentru cele trei căsuțe din Covasna
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Mașini sub Admiralty Arch, Londra, Anglia, transformat acum în hotelul Admiral’s Mess.
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Olimpia Moica , directoarea AEM
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?