Neti Sandu a început să învețe astrologia din 1990, iar peste trei ani a fost angajată să prezinte horoscopul, inițial la PRO FM, apoi la PRO TV, notează protv.ro.
Invitată de ziua ei în emisiunea lui Cătălin Măruță, ea a povestit despre debutul ei pe micul ecran. „Nu aveam senzația că vin la serviciu. Asta a fost cel mai grozav. Era un hobby pe care îl practicam în fiecare zi”, a declarat Neti Sandu, care, la început, nici nu și-a dat seama ce succes are.
„Au trecut mulți ani până să realizez că lumea venea așa cu familiaritate la mine și mă întreba: «Bună, Neti, nu știu ce…» și mă întrebam da de unde mă știe ăsta. Stăteam în stație la autobuz, la tramvai și lumea venea și vorbea cu mine. Prima dată mi-au spus operatorii care veneau de la filmări despre fanii din țară. Nu aveam cum să-mi imaginez, dar după aceea au început să vină scrisorile, foarte multe. Erau saci”, a mai povestit Neti Sandu în emisiunea „La Măruță”.
Și la debut, Neti Sandu purta haine colorate la fel ca acum, și avea aceeași tunsoare. Mulți au crezut că ea poartă perucă, însă mereu a declarat că e părul ei natural, că așa e tunsă.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/neti-sandu-debut-tv-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5fdf7c52d37f735faae9195915ec1a11.jpg)
La ce trucuri de frumusețe apelează Neti Sandu
Mulți rămân fără cuvinte atunci când află că Neti Sandu are 64 de ani, pentru că vedeta de la PRO TV nu își arată vârsta și pare mult mai tânără. Invitată acum ceva vreme în emisiunea „Vorbește lumea”, prezentatoarea a dezvăluit la ce trucuri de frumusețe apelează. Neti Sandu își cumpără cremele de la Plafar și folosește capsule cu colagen și acid hialuronic pentru față. Ea a început să folosească creme pentru față după vârsta de 40 de ani.
„Cremele le iau de la Plafar, pe cele mai puțin procesate. Folosesc acum ceva cu arbore de Manuka. Și mai sunt și niște capsule cu colagen și acid hialuronic.
Mai am niște ventuzele cu care îmi fac așa câte o ciupitură. De vreo 10-15 ani am început să mă dau cu cremă, pentru că înainte nu suportam. Trebuia să scârțâie fața, acum nu mai merge așa că simt că nu am aer dacă nu mă dau cu cremă”, a dezvăluit Neti Sandu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_aca083c6b0ac19185247aebdd9d2b813.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3919cdbed5ec5f680fe9d199cc31eb0c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0ea8154e331fc4f5b51aeb2efe4058ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_28ed8d100604532fbf3c466c3f836ce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1ec9d1c4901006389a0ea39543c88513.jpg)